Sute de credincioși buzoieni au participat, zilele acestea, la slujbele de la Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului și Sfinții Trei Ierarhi din municipiu, pentru a-l cinsti pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. În luna august a acestui an, Mitropolia de Edessa, Pella și Almopia din Grecia a dăruit noii catedrale din Buzău un fragment din moaștele Sfântului Nectarie, care a devenit și ocrotitor al locașului de cult.

Sărbătoarea a început încă de marți seară, 8 noiembrie 2016, cu oficierea slujbei Privegherii de către preoți și diaconi slujitori la Catedrala arhiepiscopală, precum și la alte parohii din oraș.

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, 9 noiembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a precizat că Sfântul Nectarie este cunoscut în toată lumea ca un sfânt grabnic ajutător pentru cei aflați în grele suferințe trupești și sufletești.

„În toată țara, inclusiv, în Eparhia noastră, dreptcredincioșii creștini au o evlavie sinceră, curată, față de Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Episcopul Pentapolei, pentru că au simțit prezența sa în viața lor, mai ales în momentele de singurătate și durere, generate de suferința în diferite boli sau în clipele de întristare trăite de multe familii tinere, ca urmare a lipsei pruncilor. Pe toți aceștia, Sfântul Nectarie i-a ajutat la propriu, îndeplinindu-le rugăciunile, desigur, cu puterea și harul lui Dumnezeu. Așa se explică de ce întâlnim, în ultima vreme, mulți copii cu numele de Nectarie sau Nectaria. Ei constituie dovada palpabilă a minunilor săvârșite de Sfântul Ierarh Nectarie, în familiile care s-au confruntat cu o problemă gravă, din ce în ce mai îngrijorătoare, respectiv, cu neputința de a da naștere pruncilor; ori, în urma rugăciunilor îndreptate cu credință și speranță către Sfântul Nectarie, au dobândit copiii pe care și i-au dorit, iar acest lucru minunat a devenit atât de cunoscut în viața credincioșilor, încât nu suportă nici o umbră de îndoială.

De aceea, pentru credincioșii ortodocși de pretutindeni, cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie constituie deja o dimensiune aparte a vieții lor spirituale. După cum afirmam, în luna august, când ne-a fost dăruit acest mic fragment din sfintele sale moaște, prezența Sfântului Nectarie în viața noastră, și sub această formă, va constitui, alături de ceilalți sfinți ocrotitori ai Eparhiei noastre, o binecuvântare pentru toți creștinii din părțile Buzăului și Vrancei. Este minunat faptul că un ierarh trăitor în secolele XIX-XX a fost receptat de către credincioși, într-un timp relativ scurt, ca sfânt și «prieten al lui Dumnezeu» (cf. Ioan 15, 14). Aceasta s-a datorat atât virtuților sale deosebite – între care strălucește răbdarea în suferințele provocate de semenii săi – cât și faptului că L-a slujit pe Arhiereul Hristos, cu timp și fără timp, cu credință nestrămutată, cu inimă curată, cu evlavie și devotament. S-a scris mult despre Sfântul Nectarie și nu mă îndoiesc că cei mai mulți dintre frățiile voastre ați citit viața și minunile pe care sfântul le-a săvârșit încă din timpul vieții, dar mai ales după ce a trecut la cele veșnice, de vreme ce s-a făcut simțit aievea și s-a lăsat văzut de către credincioșii care se rugau lui fierbinte, ca să le vină în ajutor“, a spus Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

Pe parcursul celor două zile, numeroși pelerini s-au închinat la fragmentul din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, dar și la părticele din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi și ale Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana, așezate spre cinstire în baldachinul din pronaosul locașului de rugăciune.