Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău a găzduit, sâmbătă, 3 martie 2018, faza județeană a Olimpiadei de Religie, pentru clasele V-XII. Cei 177 de elevi participanți, proveniți de la mai multe școli și licee din județ, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. La olimpiadă au fost prezenți Pr. Prof. Cristian-Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, Prof. Robert-Mugurel Roșioru – inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Prof. Cătălin Iordache – directorul Școlii „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău, și Pr. Petrică-Gabriel Roșu – parohul bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din vecinătate.

Înainte de începerea concursului, corul școlii a interpretat câteva piese patriotice, după care ierarhul a trecut prin fiecare clasă și i-a încurajat pe elevi.

„Să nu uitați că în viață nu contează atât de mult informațiile, ci mai ales lucrurile bune pe care vi le-ați însușit, vi le-ați asumat și în care credeți, cu convingerea că ele contribuie la formarea personalității voastre. Acum sunteți niște adulți în devenire. Pentru a ajunge la o maturitate culturală, intelectuală și spirituală, este nevoie ca, pe lângă informații, să dobândiți și anumite aptitudini, care vă ajută să vă formați ca oameni deplini, așa cum sunt părinții voștri”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

La rândul său, Pr. Cristian-Marius Dima i-a felicitat pe toți cei prezenți, declarând: „Mă bucur că am luat parte și eu la evenimentul județean de testare a eforturilor asidue de învățare ale elevilor și de recunoaștere a muncii dumneavoastră în școala buzoiană și în Biserica Ortodoxă, desfășurat astăzi – atât de frumos – cu sprijinul gazdelor de la Școala «Sfântul Apostol Andrei» și prin jertfa resurselor profesorilor dedicați. Să îi dam slavă lui Dumnezeu pentru rezultatele copiilor și ale spiritului dumneavoastră de echipă, dar și pentru celelalte beneficii dobândite de aceștia și de noi toți într-o astfel de competiție, de mărturisire a intensității dorinței de a-L cunoaște pe Cel de sus, învățătura și voia Sa… Ferice și de părinții care au crescut și educat astfel de copii!”, a precizat părintele consilier.

Cu acest prilej, profesorii le-au oferit elevilor, din partea Centrului Eparhial de la Buzău, cărți religioase și iconițe.