Sectorul Cultural-educațional al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat, în perioada 19-21 august 2022, o amplă excursie culturală, care a punctat cele mai importante obiective bisericești, și nu numai, de pe teritoriile județelor Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj și Mehedinți, pentru 50 de adolescenți, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău și ai altor licee buzoiene și vrâncene. Aceștia i-au avut ca însoțitori pe pr. Dan Necula, inspector eparhial la Biroul Catehizare, învățământ și activității cu tineretul, pe dl Ionuț-Romeo Sandu, inspector eparhial la Biroul Cultură și Patrimoniu bisericesc, precum și pe dle Roxana Matei și Ștefana Stanciu, cadre didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 7 din municipiul Buzău.

În zorii zilei de vineri, 19 august, grupul s-a reunit, pornind de la Focșani, Râmnicu Sărat și Buzău spre inima Valahiei, cu scopul descoperirii unor adevărate modele rugăciune și de isihie, în locuri binecuvântate de Dumnezeu. În același timp, nu au fost uitate nici marile personalități ale artei și culturii românești, cărora le-au fost admirate operele sau locurile natale. Prima oprire a avut loc la Casa Memorială „Ion Luca Caragiale” din localitatea dâmbovițeană care, la 100 de ani de la nașterea dramaturgului, i-a preluat numele, știut fiind faptul că, inițial, denumirea satului era Haimanale.

A urmat orașul Târgoviște, cu deosebitul său Complex Muzeal „Curtea Domnească”, locul de unde au condus Țara Românească 33 de domnitori munteni legendari, de la Mircea cel Bătrân (1386-1418), până la Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). În cadrul acestui complex, un ghid a prezentat mai întâi Biserica Mare Domnească (ctitoria domnitorului Petru Cercel), apoi ruinele caselor, băilor și beciurilor domnești, Turnul Chindiei – emblema orașului, de unde acesta poate fi cel mai bine admirat –, îndrumându-i și spre Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești.

Nu departe de cetatea domnească a Târgoviștei se află și Mănăstirea Dealu, unde tinerii pelerini au fost primiți cu bucurie de comunitatea de monahii de aici, s-au închinat în biserica ce are hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, au observat mormântul ctitorului ei – domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) – sau locul unde este depus capul lui Mihai Viteazul, după moartea sa în Transilvania, la Turda, în 1601. Tot aici, tinerilor li s-a prezentat și o sală a muzeului mănăstirii, unde au descoperit că ieromonahul Macarie a adus, pentru prima dată în Țările Române – încă de la începuturile acestei revoluții mondiale în domeniul culturii –, o tiparniță, care a scos la lumină, în 1508, prima carte de acest gen la noi: un Liturghier slavonesc.

Continuând pe urmele domnitorilor Țării Românești, pelerinii au poposit și la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde găsim Catedrala Voievodală și Regală „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) – un conducător-model din punct de vedere creștin-ortodox –, unde odihnesc primele două perechi de regi ai României (Carol I și Elisabeta; Ferdinand I Întregitorul și Maria), locul fiind încărcat de legendă și grandoare. În noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din apropiere, adolescenții s-au recules la mormântul ultimului rege român, Mihai I (†2017), dar s-au rugat și în fața raclei cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.

Tinerii buzoieni și vrânceni au mers apoi pe drumul săpat de Olt prin mijlocul Carpaților falnici până la Mănăstirea Cozia, unde alt mare conducător al neamului nostru își doarme somnul de secole, însă este pomenit în veci: „Io Mircea mare voievod” (1386-1418). Seara, grupul a ajuns la hotelul din Târgu-Jiu și a înnoptat, după o lungă zi de călătorie.

În dimineața zilei de 20 august, s-a purces mai departe către Defileul Dunării – punctul terminus al îndepărtării față de locurile de baștină, în această călătorie –, unde autocarul a fost schimbat cu bărcile și s-au explorat Cazanele Mari și Mici ale Dunării, chipul lui Decebal sculptat în stâncă, Peștera Ponicova, Tabula Széchenyi, Tabula Traiana. Desigur, au fost admirate și pedestru sau din autocar Mănăstirea Mraconia, Barajul Porțile de Fier I, portul Orșova.

Au urmat apoi două vetre monahale care au cunoscut, de-a lungul istoriei, multe dintre ostenelile sfinților isihaști din Oltenia: Mănăstirea Tismana, întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim, în secolul al XIV-lea – cea mai veche așezare monahală încă funcțională în România, foarte bine ascunsă în munți, fapt pentru care aici se depozitează și tezaurul țării în vremuri tulburi –, și, de asemenea, Mănăstirea Lainici, în Defileul Jiului, unde, la ceas de vecernie, grupul a rămas plăcut impresionat de liniștea și viața ascetică ce emanau din tot ce a lăsat în urma sa Sfântul Cuvios Irodion, „Luceafărul de la Lainici”, ale cărui sfinte moaște stau drept strajă în fața neputințelor umane.

Ultimul obiectiv al celei de-a doua zi a fost Parcul Central „Constantin Brâncuși” din municipiul Târgu Jiu, unde grupul a imortalizat momentele de lângă Poarta Sărutului și Masa Tăcerii și s-a plimbat în tihnă pe faleza Jiului.

În ziua a treia, 21 august, la plecarea din Târgu Jiu, de dimineață, într-o pauză providențială de la ploaia torențială, grupul s-a oprit și la Coloana Infinitului, care parcă imprimă verticalitatea poporului român de-a lungul istoriei, atât în cele lumești, cât și în cele duhovnicești. Pe drumul de întoarcere au existat și popasuri spirituale (la Mănăstirea Polovragi, din județul Gorj, unde a fost vizitată și bolnița „Sfântul Nicolae”; la Mănăstirea Hurezi, unde tinerii și însoțitorii lor au participat la Sfânta Liturghie, ascultând Evanghelia duminicală a vindecării lunaticului de către Mântuitorul Hristos), și unele de relaxare în natură, admirând formele pietrelor și activitatea umană din adâncurile pământului (Muzeul Trovanților din localitatea Costești – Vâlcea, respectiv Salina Ocnele Mari, din apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, unde grupul a petrecut o oră la aerosoli salini, binefăcători sănătății trupești).

Înspre finalul deplasării, în autocar, membrii grupului de tineri pelerini sau călători în vastul areal geografic, istoric și spiritual al acestei excursii au transmis o serie de impresii.

„Lăudabilă inițiativa Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei de a organiza astfel de activități, în care energia cadrelor didactice s-a armonizat perfect cu energia tinerilor, dar și cu cea a locurilor vizitate. Este minunat să călătorești alături de oameni deosebiți, în locuri cu o puternică încărcătură istorică și spirituală, unde oamenii sunt, parcă, mai aproape de Dumnezeu și Dumnezeu mai aproape de oameni. A fost o experiență unică alături de oameni minunați și copii deosebiți. Tinerețe, frumusețe, respect, seriozitate, distracție, toate s-au îmbinat armonios. Vă mulțumim!”Prof. Roxana Matei și Ștefana Stanciu (Școala Gimnazială nr. 7 Buzău).

„Deși a fost un drum lung și obositor, cred că a meritat tot efortul. Nu pot să aleg o mănăstire anume care m-a impresionat, pentru că toate au avut câte ceva aparte și peste tot am avut șansa de a ne ruga. Pe lângă multe alte locuri frumoase, m-am bucurat și de lucruri mărunte, pe care poate alții nu le-au remarcat: sunetul clopotelor, arhitectura mănăstirilor, frumusețea icoanelor și a picturilor din fiecare lăcaş de cult, precum și splendoarea peisajelor din împrejurimile acestora, care sunt daruri fără preț, singurele care rămân în sufletul nostru. Consider că a fost un pelerinaj reușit, liniștitor și distractiv, din care vom rămâne cu amintiri și cu o experiență de neuitat” Nan Valentina (clasa a XII-a, Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani).

„Excursia de care am avut parte a fost ca o respirație pentru minte, trup și suflet. Istoria, geografia și spiritualitatea ortodoxă s-au îmbinat armonios în cadrul unor vizite de excepție, creând amintiri care vor rămâne mai mult ca sigur în ființa fiecăruia o viață, mai ales în momentele de cumpănă, când ne vom aminti de Dumnezeu. Colectivul a fost închegat, cu toate că nu ne cunoșteam dinainte. S-au legat prietenii și credem că unele vor fi pe viață” Diana-Mihaela Bursuc (clasa a XI-a, Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat).

„Tot ceea ce am putut vedea a fost cu totul și cu totul divin. Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem în locuri pe care unii dintre noi nu le-au putut vizita; locuri în care am simțit  prezența Duhului Sfânt. Am simțit acea binecuvântare de care fiecare om are nevoie în vederea mântuirii. Pe lângă această minunată excursie, am clădit  prietenii ce vor rezista mulți ani.  Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră și mulțumim Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei pentru darul pe care ni l-a oferit în această vacanță!” Vasile-Florentin Constanda (clasa a XII-a, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” Buzău).

„Când am fost întrebată dacă vreau să vin în această excursie nu eram prea sigură dacă să vin sau nu, însă acum mă bucur că am acceptat. A fost contrar a tot ceea ce aveam în cap. M-am distrat mai mult decât am crezut că o să o fac și am cunoscut persoane minunate. Obiectivele turistice au fost, de asemenea, superbe și o să țin minte această excursie pentru mult timp”Elena Ștefan (clasa a XII-a, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani).

„Pentru mine, această excursie a însemnat destul de mult și nu doar din punct de vedere turistic, ci și spiritual. Vizitarea unor mănăstiri cunoscute din România, la care poate mulți oameni doar visează să ajungă, pe mine m-a uimit și m-a umplut cu energie pozitivă. Am învățat să am mai multă răbdare, să admir în tăcere și să mă rog în liniște”Rita Bellusci (clasa a X-a, Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău).

Insp. Ionuț-Romeo Sandu

Biroul Cultură și Patrimoniu bisericesc