Mănăstirea buzoiană Răteşti a găzduit joi, 12 septembrie 2013, Simpozionul cu tema „Noi cercetări în teologia ortodoxă privind soarta copiilor morţi înainte de Botez”. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Au participat preoţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, de la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, dar şi alţi preoţi din cuprinsul Eparhiei Buzăului şi Vrancei. După susţinerea referatului „Ortodoxia, între naşterea cu păcat şi moartea fără păcate” au urmat dezbaterile pe marginea temei.
Simpozionul „Noi cercetări în teologia ortodoxă privind soarta copiilor morţi înainte de Botez” a fost organizat de Protoieria Buzău II.