Duminica 1 după Rusalii (15 iunie 2014) – a Tuturor Sfinţilor –, a fost zi de mare sărbătoare pentru credincioşii Filiei Cocârceni a Parohiei buzoiene Bălăneşti. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a târnosit biserica având hramul „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron“, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul slujbei de sfinţire, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat faptul că „o biserică – locaş de cult este un simbol sau o pregustare a Împărăţiei lui Dumnezeu, deoarece, aici, în fiecare duminică şi sărbătoare, se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Aici veniţi, ca să vă întâlniţi, în rugăciune, cu Întemeitorul Bisericii şi Capul ei, Care este Mântuitorul Hristos şi de la Care aşteptăm «toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit», şi sfinţirea sufletelor noastre, prin pogorârea harului Sfântului Duh asupra noastră. Nu este puţin lucru să ridicaţi o biserică sau să o înnoiţi; este cel mai mare act de jertfire din partea dumneavoastră“.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Potrivit tradiţiei, toţi cei prezenţi au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.
Lăcaşul de cult din satul Cocârceni a fost ridicat în perioada 1819-1821. În ultimii ani, biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi înfrumuseţare. Pictura a fost realizată între anii 2012-2013, prin strădania preotului paroh, Ion Băicociu.