Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în perioada 1-2 decembrie 2017, 50 de copii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copiului (DGASPC) Vrancea au beneficiat de un pelerinaj gratuit în Dobrogea. Acțiunea a fost organizată de Sectorul Social-filantropic și misionar al Eparhiei, prin Centrul de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Unul dintre însoțitorii grupului a fost Pr. Răzvan Dănilă – parohul bisericii „Sfântul Andrei” și „Sfântul Nectarie” din Focșani.
În prima zi a pelerinajului, copiii au traversat Dunărea cu bacul pe la Călărași, pentru a vizita Mănăstirea Dervent, unde au fost impresionați de crucile de piatră și de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și de izvorul cu apă tămăduitoare. De aici, ei s-au îndreptat către Peștera Sfântului Andrei, locul unde a viețuit cel întâi chemat la apostolat și Ocrotitorul României.
Un alt obiectiv vizitat a fost monumentul de la Adamclisi, Tropaeum Traiani, ridicat în cinstea împăratului roman Traian, între anii 106-109, pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor din anul 102.
Tot în ziua de 1 decembrie, pelerinii au ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, stavropighie patriarhală, cunoscută mai ales datorită părintelui Arsenie Papacioc, care a fost duhovnicul așezământului monahal între anii 1976-2011. La plecare, aceștia au aprins lumânări la mormântul marelui duhovnic român.
În cea de-a doua zi, copiii au vizitat Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, faleza și cazinoul, apoi, au mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian, situată pe Dealul Casienilor. La capătul unei poteci care pleacă din spatele mănăstirii, ei au văzut și Peștera Sfântului Ioan Casian.
Trecând prin Cheile Dobrogei, pelerinii au poposit la Mănăstirea Celic Dere, unde au primit o masă caldă, au ascultat un cuvânt de învățătură și s-au închinat la icoana Mântuitorului „care se curăță singură”, numită astfel pentru că a fost neagră în întregime, dar, după un timp, s-a curățat mai mult de jumătate.
Pelerinajul s-a încheiat la Mănăstirea Cocoș, care adăpostește moaștele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, descoperite într-o criptă la Niculițel, în septembrie 1971.
Pe parcursul celor două zile, copiii au avut ocazia să cunoască meleagurile dobrogene, care sunt pline de mărturii ale propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu în aceste locuri.