În ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, miercuri, 6 august 2014, Schitul buzoian Cetăţuia şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
„În toate Bisericile Ortodoxe, unde există o colină, un vârf de munte, credincioşii au dorit să construiască un schit sau o mănăstire, punându-i hramul «Schimbarea la Faţă», tot aşa cum este schitul de pe acest vârf din Munţii Buzăului. Nu întâmplător, ci pentru a da expresie dorinţei lor de a urca spre Dumnezeu şi de a se împărtăşi, asemenea celor trei Apostoli, de lumina cea neînserată a Învierii lui Hristos, pe care El a anticipat-o în momentul transfigurării pe Muntele Taborului“, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.
La slujba hramului au participat sute de credincioşi din judeţul Buzău, dar şi din alte zone ale ţării.
Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Aşezământul monahal datează din secolul al XVIII-lea. Biserica veche a schitului, cu hramul „Schimbarea la Faţă“, a fost ridicată, în perioada 1857-1865, de un călugăr din Mănăstirea Ciolanu, Iosif, vieţuitor în acest loc pustnicesc, împreună cu alţi câţiva monahi, fiind ajutat de către episcopul Filotei al Buzăului şi de creştini binefăcători.