Clericii și credincioșii din Buzău și Focșani, dar și din împrejurimi, vor participa, sâmbătă, 31 martie 2018, la tradiționala procesiune de Florii.
În municipiul Buzău, evenimentul va începe la ora 16:00 și se va desfășura pe următorul traseu: Parcul Crâng → Bd. Nicolae Bălcescu → Bd. Unirii → Str. Obor → Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului. În cadrul procesiunii, vor avea loc două opriri: la biserica Sfântul Spiridon (Bd. Nicolae Bălcescu) și la Catedrala Sfântul Mucenic Sava (Bd. Unirii), unde vor fi rostite rugăciuni.
Participanții vor fi întâmpinaţi, în pridvorul Catedralei Arhiepiscopale, de slujitorii lăcașului de cult, care vor oficia slujba de sfinţire a icoanei praznicului şi de binecuvântare a pelerinilor.
În aghiasmatarul din curtea catedralei, vor fi scoase spre închinare, alături de icoana Intrării Domnului în Ierusalim, moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia Romana și ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi.
La Focșani, procesiunea de Florii va avea două puncte de plecare: biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel de pe Bd. Independenței (ora 17:00) și biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Cartierul Sud (ora 16:30), de unde se va merge până la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Piața Unirii, cu scurte popasuri la bisericile situate pe traseu.
Începând cu orele 15:00-15:30, la bisericile aflate în punctele de plecare ale procesiunii, va fi oficiată slujba Vecerniei. La biserica din Piața Unirii, Vecernia va fi săvârșită, de la ora 16:00, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Procesiunea se va încheia cu sfințirea icoanei praznicului și cu citirea rugăciunii de binecuvântare a pelerinilor, în fața bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Toți cei prezenți la eveniment vor avea prilejul să se închine la racla cu o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care va fi adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei
Foto: Arhivă