București,

Marți, 24 iulie 2018

Preafericirii Sale,

Preafericitului Părinte IERONIM al II-lea,

Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade

Preafericirea Voastră,

Am aflat cu multă întristare de consecințele dramatice ale incendiilor de pădure din regiunea Atenei, cele mai grave din ultimul deceniu, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 50 de persoane şi s-au înregistrat mai mult de 150 de răniți, unii în stare foarte gravă.

În aceste momente de grea încercare, în numele clerului și al credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem condoleanțe tuturor familiilor îndoliate și ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care și-au pierdut viața.

De asemenea, ne exprimăm compasiunea și solidaritatea frățească față de toți cei care suferă acum urmările acestor incendii și urăm grabnică însănătoșire celor răniți.

Avem întreaga nădejde că poporul elen, aflat sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, va trece cu ajutorul lui Dumnezeu peste aceste încercări.

Vă îmbrățișăm frățește în Hristos Domnul.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto: basilica.ro