Cu bucurie, dorim să împărtășim ecourile celui mai recent proiect pentru tineret al Centrului Eparhial, Tabăra de vară Tradiție și noutate – faza eparhială, desfășurat în perioada 30 iulie-5 august 2018, într-un peisaj mirific, Valea Măriilor din apropiere de Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud.
Proiectul are la bază prevederile conceptului Proiectului național de tabere pentru tineret „Tradiție și noutate”, a cărui primă ediție națională s-a desfășurat în vara anului 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar pe plan eparhial, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul a organizat-o atât anul trecut, cât și anul acesta.
În acest sens, după ce șase lideri de tineret, fii duhovnicești ai Eparhiei noastre, au fost formați în taberele organizate de cele șase mitropolii din țara noastră, în vara anului 2017, aceștia au fost invitați să multiplice proiectul prin punerea competențelor în comun, spre elaborarea unui program de activități educaționale non-formale și de dezvoltare personală, dedicat unui număr de 24 de elevi și studenți din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, sub coordonarea subsemnatei. Cei șase tineri sunt și membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Buzău și Vrancea: Claudia Colniceanu, absolventă a Liceului de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, Cătălin Chivu și Ștefan Tudose, studenți la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Ioana Bordea, studentă la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității din București, Viorica Negoiță, studentă la Facultatea de Științe Politice a Universității din București – cea care a și excelat în animarea de activități socio-educative și în organizarea unor sesiuni de consiliere – și Ramona Maria Zaharia, studentă la Facultatea de Limbi Străine din București și președinte al Asociației.
După un drum lung, de aproximativ douăsprezece ore, cu emoții și nerăbdare, am ajuns la destinație, unde am fost întâmpinați nu doar de gazde, ci și de un tărâm de poveste, în mijlocul unei păduri, la poalele Munților Rodnei.
A doua zi, dis-de-dimineață, am organizat prima activitate a programului: jocuri de cunoaștere și de prezentare, activitate ce a avut ca obiectiv aprofundarea cunoașterii reciproce și stimularea coeziunii grupului. Ziua a continuat cu o drumeție prin pădure, până la platoul Poiana Corbilor, alături de învățătorul Ilie Hoza din Anieș, membru al Societății Ornitologice Române, care ne-a vorbit despre flora și fauna zonei, cu multă pasiune și talent. Apropiat al naturii, „dascăl cu 35 de ani de experiență didactică, modest culegător de plante medicinale, degustător de ciuperci și fructe sălbatice, cunoscător al muntelui, un ornitolog veteran, îndrăgostit de natură și literatură, fără talente deosebite de organizator, un om care cultivă prietenia ca pe o floare rară” (așa cum se caracterizează chiar dumnealui), a reușit să cucerească inimile noastre prin cunoștințe, dăruire și dragoste pentru pământul sfânt.
Conform programului de formare, activitățile de Public speaking și Leadership au reușit să scoată tinerii din zona de confort și să-i angreneze în activități de oratorie și de dezbatere a temelor propuse, în fața publicului, cu întrebări și răspunsuri ad-hoc, cu scopul de a le stimula creativitatea, de a-i învăța să vorbească liber, să scape de trac și să-și prezinte cu demnitate și încredere ideile, convingerile și credințele.
O altă drumeție la una din stânele aflate în Parcul Național Munții Rodnei – Rezervația Biosferei SIT Natura 2000, aflată în apropiere, a fost încă un moment de învățare prin descoperire, fiind inițiați în tainele oieritului.
După o zi plină de activități complexe: jocuri pe echipe, dezbateri și „Marele joc” – activitate desfășurată înăuntru, dar și în aer liber, pe echipe, cu punctaj și contracronometru –, a venit și momentul vizitei programate la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, inaugurat la data de 7 iulie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, înconjurat de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Am fost impresionați de infrastructura creată în vederea organizării de activități de educație non-formală pentru tineret. Ansamblul cuprinde două corpuri, unite printr-o pasarelă acoperită cu sticlă, are o capacitate de cazare și servire a mesei de 70 de locuri, o sală multifuncțională, birou, cabinet medical și spații anexe moderne. În cadrul Centrului, funcționează Biblioteca „Sf. Ioan Iacob”, filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, alături de un spațiu de joacă și recreere. La finalul vizitei, am luat parte la slujba de seară oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, venit să le vorbească tinerilor, alături de localnici de toate vârstele, la Vecernie, împreună cu copiii și nepoții lor și ai noștri.
Ultima zi a taberei a adunat la un loc toți participanții, unde doi foști elevi ai Seminarului Teologic din Buzău: Daniel Bahnea și Ștefan Tudose, formatori ai proiectului, au dezvoltat activități cu tematică duhovnicească, răspunzând la întrebările tinerilor.
Jocurile de rol, „seara talentelor”, activitățile socio-educative, vizitele realizate în împrejurimi, prieteniile și recăpătarea încrederii tinerilor, ca și feedbackurile pozitive exprimate în scris, toate acestea au făcut ca săptămâna educativă oferită de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei în județul Bistrița-Năsăud să fie una de neuitat, cu multe emoții, comuniune, bucuria întâlnirii, a descoperirii și a așteptărilor împlinite.
Raluca Trocaru
Inspector de specialitate