Consecventă misiunii sale educaționale și sociale, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a mobilizat 100 de elevi și studenți, implicați în activitățile educațional-catehetice ale parohiilor, în două dintre cele mai longevive proiecte pentru tineret pe care le susține.
Astfel, în perioada 28 august-3 septembrie 2018, 20 de elevi – câte 10 din fiecare județ – au fost invitați la Centrul de agrement Sulina, al Ministerului Tineretului și Sportului, în semn de recunoaștere și apreciere pentru rezultatele lor excepționale la învățătură și purtare, precum și la diferite concursuri și olimpiade naționale și internaționale, așa cum s-a organizat în fiecare vară, în ultimii 15 ani.
Ieșiți din zona de confort și din grupul de prieteni cu care își petrec momentele de relaxare în mod obișnuit, aceștia au format o echipă excepțională, fiind angajați într-o aventură de maturitate „la capătul lumii”, așa cum mărturisea unul dintre ei, busolată de respect, umor și dragoste de mare, de Dunăre, dar și de „cel mai nou pământ românesc”.
Am fost încântați să împărtășim cu ei acest timp al bucuriei, să îi ascultăm vorbind frumos și încurajator, atât despre experiențele, cât și despre visele lor, să ieșim împreună pe terenurile de sport, pe plaja pustie ori cu barca, de pe Dunăre pe mare.
Cât despre noi? Noi ne-am străduit să scriem o poveste despre un capăt de lume de poveste, pentru tinerii merituoși… O poveste spusă simplu, matur și, totodată, exuberant, de copiii noștri de top, ca o rugăciune în lumina lină de crepuscul, ca un tango cu bărci printre faruri vechi, ca un „joc secund” repus în versuri, în varianta Bisericii locale.
Astăzi, 6 septembrie, începe Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu, ce va reuni peste 3000 de tineri din țară, din diaspora românească și din Bisericile Ortodoxe surori. În urma apelului Sectorului Învățământ și activități cu tineretul, 80 de tineri din cele două județe, care au întrunit criteriile de eligibilitate, au fost selectați pentru a face parte din delegația Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei la acest eveniment – organizat anual din 2014, de către Biserica Ortodoxă Română, la nivel național –, de care s-au bucurat sute de tineri buzoieni și vrânceni, prin grija și susținerea financiară a Centrului Eparhial.
Timp de patru zile, tinerii ortodocși vor participa la un program variat, oferit de Mitropolia Ardealului, constând în întâlniri, ateliere, discuții, conferințe, procesiuni, vizite culturale și concerte, într-un exercițiu de comuniune reînnoit anual, având drept crez: „Hristos în mijlocul nostru!”.
Aceste proiecte de mobilitate se înscriu în Programul eparhial pentru tineret „Cuvântul care unește”, inițiat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, ce vizează evenimente cultural-educaționale, conferințe și workshop-uri, tabere și pelerinaje, oferite gratuit tinerilor ortodocși din cele două județe, în anul 2018.
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Consilier eparhial