Luni, 22 septembrie 2014, în ziua pomenirii Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie, Mănăstirea vrânceană Brazi şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit biserica mare a aşezământului monahal, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh“ şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie“, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În continuare, soborul slujitorilor, format din ierarhi, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în locaşul de cult.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan le-a spus credincioşilor prezenţi că se află într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Înaltpreasfinţia Sa a ţinut să arate chinurile la care a fost supus Sfântul Teodosie de la Brazi de către pâgâni, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa strămoşească.
„Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul mare mitropolit al Moldovei Teodosie. A avut în viaţă un pelerinaj plin de bucurii duhovniceşti şi plin de ispite venite din partea celor de aproape şi a celor de departe. A fost alungat, închis, batjocorit şi, în cele din urmă, a fost decapitat. A fost ucis pentru că nu a dorit să ofere pe mâna păgânilor, care invadaseră ţara şi jefuiau de-a lungul şi de-a latul ei, odoarele sfinte ale Bisericii. A socotit că este mai bine să îşi verse sângele decât ca lucrurile sacre ale Bisericii lui Hristos să fie pângărite şi distruse. Pentru aceasta a suferit moarte martirică“, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei le-a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă sfinţirea bisericii mari de la Mănăstirea Brazi, dar şi ierarhilor care au participat la sărbătoarea hramului acestui aşezământ monahal.
„Încă de anul trecut, într-o asemenea zi, vorbeam cu maica stareţă şi spuneam că trebuie să ducem la bun sfârşit lucrările de înfrumuseţare în exterior şi interior, atât cât este necesar, şi de dotare cu cele absolut necesare pentru cultul divin, astfel încât de ziua ocrotitorului acestei sfinte mănăstiri să putem săvârşi slujba de târnosire. Acest lucru, iată, s-a întâmplat prin voia şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţumim înalţilor ierarhi din Biserica noastră Ortodoxă Română, care şi-au lăsat celelalte responsabilităţi şi obligaţii din Eparhiile lor şi au venit aici pentru a ne ruga împreună lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Teodosie de la Brazi, ca să binecuvânteze poporul lui Dumnezeu din această parte centrală a ţării, liantul dintre Moldova, Muntenia şi chiar Transilvania“, a mărturisit Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Noua biserică a Mănăstirii Brazi a fost ridicată în perioada 2010-2014, piatra de temelie fiind pusă pe 21 septembrie 2010. Locaşul de rugăciune urmează să fie împodobit şi cu pictură.
La slujbe au participat mii de credincioşi din întreaga Eparhie, dar şi din alte zone ale ţării, care s-au putut închina la moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie, ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi la icoana Maicii Domnului Hodighitria de la Mănăstirea Dălhăuţi.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârşit hirotesia întru protosinghel a ieromonahului Arsenie Ţicău, duhovnicul mănăstirii, şi i-a oferit stavroforei Eusebia Taşcă bastonul de stareţă. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa le-a dăruit ierarhilor prezenţi, oaspeţilor din ţară şi din străinătate câte o cruce de binecuvântare şi o icoană cu chipul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie.