Şaisprezece licenţiaţi în teologie pastorală din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au susţinut, miercuri, 15 octombrie 2014, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău, examenul de capacitate preoţească, sesiunea de toamnă, în vederea candidării pentru ocuparea unui post clerical vacant.
În deschidere, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, preşedintele comisiei de evaluare, le-a vorbit tinerilor teologi despre misiunea preoţească astăzi.
„În mod paradoxal, până în anul 1989, regimul comunist ateu a protejat Biserica, fără să îşi fi propus acest lucru. Astfel, prozelitismul sectar era interzis, apoi Biserica nu avea voie să desfăşoare activităţi social-filantropice, încât preoţii, până în 1989, erau obligaţi, prin statutul lor, să se ocupe numai de pastoraţie şi slujirea liturgică în biserică şi în casele credincioşilor. După 1990, s-au schimbat lucrurile. S-a reînnodat firul activităţilor social-filantropice, pe care Biserica le desfăşurase până în 1948, au apărut fenomene noi în societate, la care nici nu ne-am gândit până în 1989, iar acum Biserica, prin slujitorii ei, se confruntă cu noi provocări, ceea ce înseamnă că un candidat la preoţie trebuie să fie nu numai bine pregătit din punct de vedere teologic, ci şi bine orientat în societatea în care trăieşte“, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
Programa a fost axată pe probleme sacramental-liturgice, pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative actuale, concursul propriu-zis constând dintr-o probă scrisă şi una orală.
Următoarea sesiune de examinare va avea loc în primăvara anului viitor.