Prima conferință preoțească de toamnă din Eparhia Buzăului și Vrancei a avut loc marți, 22 octombrie 2019, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău. Întâlnirea i-a reunit pe toți clericii din cele patru protoierii ale județului Buzău, fiind prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Alături de Ierarhul locului s-au aflat: Pr. Alin-Leontin Balica – consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, Pr. Constantin Călin – protopop al Protoieriei Buzău I, Pr. Marius-Daniel Ciobotă – protopop al Protoieriei Buzău II, Pr. Paul Gavrilă – protopop al Protoieriei Pătârlagele, și Pr. Cristian Asănache – protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre importanța temei conferinței, dedicată Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.

„Este nevoie să conștientizăm cât de mult s-au luptat ierarhii Bisericii, fiecare la vremea lui, pentru apărarea instituției bisericești, cât de mult s-au străduit ca să mențină pe linia de plutire, în timpuri foarte grele, această corabie și că datorită lor noi suntem astăzi aici. Fără spiritul de jertfelnicie al unor ierarhi ai Bisericii noastre dintotdeauna, dar mai ales din secolul al XX-lea, când s-a instaurat regimul comunist ateu, ne-ar fi fost foarte greu să ne împlinim misiunea noastră în vremurile de astăzi”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

În cadrul întâlnirii, Pr. Bogdan Frățilă – Parohia Glodeanu Sărat, Protoieria Buzău II, a susținut un referat despre viața și activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, iar Pr. Constantin-Ciprian Grigore – Parohia „Tuturor Sfinților”-Buzău, Protoieria Buzău I, a prezentat o lucrare despre viața și activitatea Patriarhului Iustin Moisescu.

De asemenea, alți preoți din celelalte protoierii au evocat chipuri de clerici, monahi și mireni care s-au remarcat prin traducerea în limba română și prin publicarea de texte biblice, patristice și de cult.