Buzoienii au ales să întâmpine noul an în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău. Numeroşi credincioşi au luat parte la slujba de la cumpăna dintre ani, oficiată, începând cu ora 23:30, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi alte rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut şi de cerere pentru anul care urmează.
În prima zi a anului 2015, un număr însemnat de credincioşi din întreg municipiul a participat la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi la slujba de Te Deum, săvârşite de chiriarhul locului, în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a transmis tuturor mesajul de Anul Nou, a vorbit despre praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului şi a evocat personalitatea Sfântului Vasile cel Mare.
„În ziua aceasta de prăznuire sau de pomenire a momentului important de punere a numelui Pruncului dumnezeiesc, la opt zile după naştere, prin tăierea împrejur, să medităm noi, creştinii, cei ce suntem botezaţi în numele lui Iisus, cât de important este să ne însemnăm cu numele Său şi să punem copiilor noştri nume de sfinţi, care fac parte din Biserica triumfătoare a lui Hristos. Să preţuim aceste nume, pe cei care le-au purtat altădată şi sunt ocrotitorii noştri, şi să ne preţuim pe noi înşine în calitate de creştini, fii ai lui Dumnezeu după har. Astăzi, sunt foarte mulţi în ţara noastră şi în toată lumea creştină care sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, un nume foarte cunoscut şi foarte des întâlnit în rândul creştinilor ortodocşi români“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de psalţii vechii catedrale voievodale.