Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Râmnicu Sărat a marcat Ziua Națională a României printr-o activitate cultural-religioasă. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat, urmată de oficierea slujbei Parastasului pentru făuritorii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, precum și pentru eroii, ostașii și luptătorii români care s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român.
În continuare, domnul Raul Florescu, membru în Consiliul local al municipiului Râmnicu Sărat, a ținut o prelegere despre importanța zilei și despre contribuția Bisericii la îndeplinirea idealului străvechi – unirea tuturor românilor într-un singur stat. Doamna profesoară Iuliana Niță a prezentat un Power Point cu tema „1 Decembrie – Ziua Națională a României”, iar copiii din cadrul Centrului Educațional al parohiei, ocrotit de Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, au recitat poezii patriotice. De asemenea, tânărul Matei Cane, elev la Seminarul Teologic din București, a amintit celor prezenți principalele momente istorice care au condus la înfăptuirea Marii Uniri.
În încheiere, preotul paroh Nicolae Cane a vorbit despre semnificația drapelului național, precizând că acesta este „icoana neamului românesc”.
Prin bunăvoința unor binefăcători, toți copiii au primit daruri, constând în îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă. Daruri au primit și profesorii voluntari.