Clericii și credincioșii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au sărbătorit marți, 1 decembrie 2020, Ziua Națională a României. La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri eparhiali, protoierei și slujitorii Catedralei, a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și slujba de Te Deum pentru eroii neamului care, prin jertfa lor, au înfăptuit unitatea națională a românilor în anul 1918. De asemenea, părinții protoierei ai celor trei protopopiate din județul Vrancea au oficiat, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, Te Deum-ul de Ziua Națională.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Buzăului și Vrancei a precizat că ziua de 1 decembrie „nu reprezintă o sărbătoare religioasă, dar, pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, în bisericile ortodoxe din țară și străinătate, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, ca și cum ar fi o sărbătoare religioasă în sine. Aceasta pentru că 1 decembrie este Ziua Națională a României, o zi specială când îi pomenim cu recunoștință pe vrednicii noștri înaintași, pe făuritorii Marii Uniri de la 1918, dar și pe predecesorii lor, începând chiar cu marele voievod Mihai Viteazul care, pentru puțină vreme, a reușit să unească sub același sceptru cele trei provincii românești: Țara Românească, Moldova și Transilvania. El este cel care a insuflat românilor, mai mult decât oricine, idealul de unitate națională, ce avea să fie împlinit abia la 1 decembrie 1918, datorită jertfelor omenești de pe câmpurile de luptă, în timpul Primului Război Mondial. Încât Ziua Națională a României constituie cel mai potrivit prilej pentru românii de pretutindeni, care au conștiință națională și creștină ortodoxă, de a-și îndrepta, mai întâi, pașii spre sfintele lăcașuri, ca să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român, de-a lungul veacurilor, și, în același timp, de a reînnoi făgăduințele făcute, în chip tainic, în fața memoriei eroilor neamului, că vom păstra neștirbită moștenirea teritorială, culturală și spirituală ce ne-au lăsat, prețuind și cinstind valorile în care ei au crezut și pentru care s-au jertfit: unitate etnică, libertate, demnitate, credința strămoșească, iubirea de patrie și de neam”, a menționat Chiriarhul locului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale și de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
La final, clericii și credincioșii prezenți în lăcașul de cult au intonat Imnul Național, apoi au interpretat cântări patriotice.
Tot cu ocazia Zilei Naționale a României, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a participat la manifestările militare și religioase organizate în Parcul Crâng. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de binecuvântare a monumentului dedicat eroilor Regimentului 48 Infanterie Buzău, căzuți la datorie în Războiul de Întregire Națională (1916-1919), și, totodată, a plantat unul dintre stejarii care poartă numele celor 775 de eroi buzoieni.