Catedrala Copiilor din municipiul Buzău, aflată sub ocrotirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău și a Sfinților Martiri Brâncoveni, și-a serbat duminică, 16 august 2026, cel de-al doilea hram. În această zi de sărbătoare pentru mărețul lăcaș de cult din centrul orașului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Soborul slujitor a numărat doisprezece clerici: preoții Marius-Daniel Ciobotă, Dan Necula și Georgian Chioreanu, consilieri eparhiali; pr. Petru-Gabriel Roșu, protoiereu al Protoieriei Buzău II; pr. paroh Ionuț-Cristian Vuță; preoții conslujitori Mihail Milea, Aurelian Damian, Teofil Cristișor și George-Gabriel Iorga; pr. Mihail Ștefan, paroh al Parohiei Dara; arhid. Laurențiu Manea și diac. Anastasie Ion, inspector eparhial.
În prima parte a cuvântului de învățătură, Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat sensurile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a 11-a după Rusalii (Parabola datornicului nemilostiv – Matei 18, 23-35), evidențiind recunoștința pe care fiecare om o datorează lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru toate binefacerile primite. Ierarhul a subliniat că iertarea oferită de Tatăl ceresc este condiționată direct de capacitatea noastră de a manifesta aceeași atitudine față de semenii care ne-au greșit. De aceea, creștinii sunt îndemnați să depășească egoismul și mândria, asumându-și iertarea ca pe o condiție esențială pentru dobândirea păcii sufletești și a mântuirii.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a evocat pilda de credință, demnitate și jertfă supremă a Sfinților Martiri Brâncoveni, care au refuzat să își salveze viața pământească prin apostazie. Chiriarhul a amintit că domnitorul Constantin Brâncoveanu și-a încurajat fiii să înfrunte moartea cu bărbăție, lăsând posterității o paradigmă cutremurătoare de mărturisire a lui Hristos și de păstrare a „legii creștinești”. Chiar și în fața trădării și a prigoanei, voievodul a demonstrat o profundă trăire evanghelică, rugându-se pentru iertarea vrăjmașilor săi și spălându-și păcatele în propriul sânge martiric.




































