În perioada 4-5 noiembrie 2013, satul Finţeşti din comuna Năeni, judeţul Buzău, va fi gazda unui eveniment deosebit: în biserica parohială, vor fi depuse moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş. Astfel, timp de două zile, credincioşii din zonă şi din împrejurimi sunt aşteptaţi să poposească în lăcaşul de cult din Finţeşti şi să se închine înaintea raclei cu moaştele Sfintei Filofteia care, pentru noi, românii dreptmăritori creştini, întruchipează nevinovăţia şi credinţa neabătută, dincolo de greutăţile acestei lumi.
Luni, 4 noiembrie, Chiriarhul de la Buzău, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, va întâmpina, în localitatea amintită, alături de preoţi şi credincioşi, sfintele moaşte ale dumnezeieştii copile, muceniţa Filofteia, aduse de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
După cum informează Agenţia de Ştiri BASILICA, în data de 6 noiembrie, sfintele moaşte vor fi purtate spre Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, apoi, după data de 11 noiembrie, racla va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Curtea de Argeş din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.