În contextul celebrării Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, în România, marți, 9 martie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Protoieria Râmnicu Sărat a organizat un eveniment de comemorare a celor care au suferit în fosta închisoare comunistă din oraș. Manifestarea a constat într-o slujbă de pomenire săvârșită în curtea închisorii și un simpozion dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste.
După slujba de pomenire, părintele protopop Cristian Asănache a subliniat următoarele: „Astăzi, în legătura aceasta profundă dintre sfinții 40 de mucenici și cei care au pătimit în temnițele comuniste, iată-ne și pe noi aici, mângâiați de razele soarelui, pomenindu-i cu dragoste, pentru că, indiferent cât ar fi de grele vremurile pe care le trăim, eroii, sfinții, martirii nu vor fi uitați niciodată de noi, urmașii lor”.
Evenimentul a continuat cu un simpozion dedicat jertfei din închisorile comuniste. În acest sens, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu sprijinul comitetului parohial din cadrul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu Sărat, dar și al celorlalte membre ale asociației din oraș, a invitat pe scriitorul Christian Crăciun, eseist și critic literar, care a vorbit auditoriului despre creațiile literare cu care cei închiși, bărbați și femei deopotrivă, au înțeles să răspundă nedreptății și suferinței cumplite îndurate în timpul prigoanei comuniste.
Profesorul de Limba și literatura română, Camelia Sava, doctor în Litere, a amintit jertfele mai multor femei care au mărturisit în închisorile comuniste, fiind supuse unor torturi inimaginabile.