Credincioșii Parohiei „Vovidenia”-Tăbăcari din municipiul Focșani au primit binecuvântare arhierească, în ziua hramului bisericii lor. De sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, duminică, 21 noiembrie 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul locului a amintit că, la vârsta de trei ani, Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana au dus-o pe Fecioara Maria la templul din Ierusalim, pentru a-și împlini făgăduința pe care o făcuseră lui Dumnezeu.
„Ceea ce trebuie să reținem din comportamentul drepților Ioachim și Ana este faptul că, în rugăciunile adresate lui Dumnezeu, cu smerenie și zdrobire de inimă, I-au făgăduit că pruncul cu care vor fi binecuvântați va fi închinat templului, spre slujirea Celui Preaînalt. Rugăciunea le-a fost ascultată, iar, la vremea rânduită, Ana a dat naștere unui prunc de parte feminină, care a primit numele Miriam (Maria) și care avea să-i bucure nespus de mult, înseninându-le viața, în pofida greutăților și neputințelor specifice vârstei lor înaintate. Însă, pe măsură ce copila creștea, bătrânii părinți conștientizau faptul că se apropia momentul să-și îndeplinească făgăduința. Astfel, îndată ce fiica lor a împlinit vârsta de 3 ani, Ioachim și Ana, cu durere, dar și cu mulțumire sufletească, au pornit împreună cu Maria spre Ierusalim, unde au încredințat-o arhiereului Zaharia. Acesta – după cum sugerează icoana praznicului – parcă ar fi așteptat-o, căci, îndată ce i-a zărit pe cei doi bătrâni însoțiți de copilă, a coborât din tronul său, i-a întâmpinat cu bucurie, apoi, luând-o de mânuță pe Maria, a introdus-o direct în Sfânta Sfintelor, adică în partea cea mai sfântă a templului, unde doar arhiereul intra o singură dată pe an, ca să aducă jertfă de ispășire pentru păcatele sale și ale poporului (Evrei 9, 7). Era pentru prima dată când o persoană de gen feminin intra în acel loc preasfânt, iar aceasta s-a datorat, cu certitudine, momentului de inspirație dumnezeiască pe care l-a trăit marele preot Zaharia. Desigur, toți cei prezenți au rămas înmărmuriți de gestul său, dar, încet-încet, aveau să-și dea seama că acea copilă urma să îndeplinească o lucrare cu totul specială, rânduită ei de Însuși Dumnezeu”, a spus Ierarhul.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Preotul paroh Oscar Frunză – protopop al Protoieriei Focșani II, i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru slujirea la hramul bisericii „Vovidenia”-Tăbăcari, menționând că lăcașul de cult datează din anul 1687 și este al doilea ca vechime din Focșani, după biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piața Unirii, construită în 1661.