Credincioșii Parohiei Rușețu II din județul Buzău au trăit duminică, 4 septembrie 2022, bucuria încununării eforturilor depuse pentru înfrumusețarea bisericii lor, aflată sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit pictura lăcașului de cult, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie și un parastas pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii, trecuți la cele veșnice. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
Soborul slujitor a fost format din șapte preoți și doi diaconi, între care s-au aflat pr. Marius-Daniel Ciobotă, protopop al Protoieriei Buzău II, și pr. paroh Petre Bălan.
În omilia rostită, Arhipăstorul locului a evidențiat sensurile duhovnicești ale textului evanghelic din Duminica a 12-a după Rusalii (Matei 19, 16-26), care ne relatează convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat.
„Bogăția poate constitui de multe ori un obstacol în dorința de a înainta duhovnicește spre cele de sus. Totuși au existat oameni bogați, începând cu patriarhul Avraam, care și-au sfințit viața și au moștenit Împărăția cerurilor, întrucât erau îmbogățiți și spiritual. Aceia dobândiseră înțelepciunea de a gestiona corect bunurile dăruite de Dumnezeu, pentru că le-au folosit atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor. Iată ce faptă extraordinară poate să-l ducă pe om în Împărăția lui Dumnezeu – milostenia! Se pare că tânărul bogat nu prea era darnic, milostiv, iar Mântuitorul i-a sesizat problema; împlinea toate poruncile, însă era indiferent la suferința umană și cam zgârcit. De aceea, tocmai aici a intervenit Domnul Hristos, zicându-i că, dacă vrea să fie desăvârșit, nu este suficient să împlinească Legea, ci trebuie să se elibereze de toate poverile pe care le presupun lucrurile materiale”, a explicat Chiriarhul.
La momentul îndătinat din cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul George Răduca, absolvent de Teologie Pastorală.
În semn de apreciere pentru rodnica sa slujire pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele paroh Petre Bălan a primit Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă.
Lăcașul de închinare al Parohiei Rușețu II a fost ridicat din temelie între anii 2000-2005. Slujba de târnosire a bisericii a avut loc în data de 17 octombrie 2005, fiind oficiată de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel. În perioada 2011-2022, s-au efectuat o serie de lucrări de înfrumusețare a sfântului lăcaș, precum pictura în tehnica frescă, realizată de preotul pictor Aurelian Voicu.