Venind în întâmpinarea entuziasmului tinerilor, spre a redescoperi Biserica de azi drept locul unde sunt bine primiți, respectați și iubiți, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat sâmbătă, 24 septembrie 2022, o excursie culturală pe Valea Prahovei, în premieră, pentru 22 de elevi din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău, alături de profesorii lor însoțitori.
Cu inima pâlpâind a rugăciune, ne-am adunat în fața maiestuoasei Catedrale Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din Buzău, dornici de a vizita zone pitorești din țară, locuri binecuvântate de Dumnezeu.
Primul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea Ghighiu, unul dintre lăcașurile de rugăciune căutate adesea de pelerini veniți din toată țara. Câte bucurii și vindecări oferă icoana Maicii Domnului „Siriaca”, adusă aici în urmă cu 63 de ani, în data de 25 februarie 1958, de către Episcopul Vasile Samaha de Serghiopolis! „Este un dar de mare preț și o binecuvântare a lui Dumnezeu” – ne-a mărturisit maica stareță –, lucru simțit de către fiecare credincios care o vizitează pe Maica Domnului și îi cere ajutorul în împrejurările concrete ale vieții. În curtea mănăstirii am gustat din apa tămăduitoare a izvorului care potolește setea tuturor acelora însetați după credință și har.
Copiii au rămas muți de uimire când au intrat pe poarta Bucegilor, în orașul Bușteni, unde au zărit, drept ancoră tare, Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Printre crestele de poveste ale munților își face simțită prezența Mănăstirea Caraiman, cel de-al doilea obiectiv al excursie noastre, o vatră de spiritualitate desprinsă parcă din picturile murale ale vechilor biserici, o poveste tainică trăită de părintele Gherontie Puiu, cel care, la îndemnul Maicii Domnului, a găsit spațiul necesar înălțării acestui așezământ monahal, în anul 1998. Pe fețele tuturor s-a așezat un duh de evlavie, de sfială, dublat de splendoarea și măreția naturii, de frumusețile ei mai presus de fire, care aștern în sufletul fiecăruia dorul față de Dumnezeu, Creatorul și Atotțiitorul ei.
La baza Muntelui Zamora, într-un peisaj care îți taie răsuflarea, se înalță măreț, falnic, o colosală operă arhitecturală, Castelul Cantacuzino. Construcția datează de un secol, fiind finalizată în anul 1911 de către renumitul arhitect Grigore Cerchez, la dorința prințului Grigore Gheorghe Cantacuzino. Însetați de cunoaștere, simțind pentru o clipă că fac parte din peisajul boem de altădată, copiii au admirat peisajul din incinta castelului, au observat cum munții parcă străpung cerul, pe cărările curții interioare, brăzdată din loc în loc cu câte un leagăn, spre a întregi visarea și lumea feerică.
Pe o mică potecă pavată, ca un labirint al credinței, la capătul căruia te așteaptă lumina cea neînserată, am ajuns la unul dintre cele mai impresionante locuri: coroana stațiunii Sinaia, Castelul Peleș. În fața unei asemenea opere artistice, într-o limpezime peisagistică acompaniată de glasul limpede și sălbatic al năvalnicului râu Peleș, copiii și-au imaginat, rând pe rând, că sunt prinți și prințese. Istoria acestui leagăn al monarhiei românești este o săgeată înmuiată în dragoste și în faptă, desprinsă nobil dintr-un arc de poveste.
Pașii noștri s-au îndreptat apoi către Mănăstirea Sinaia, ctitorită de marele spătar Mihai Cantacuzino, în anul 1695, și denumită de către Dositei, Patriarhul Ierusalimului, „Mănăstirea Buceagul”.
Ultimul obiectiv al excursie noastre a fost Grădina Zoologică de la Bucov, amenajată în anul 1966, care găzduiește peste 450 de animale, din 60 de specii, și se întinde pe o suprafață de 17 hectare, oferind tuturor speciilor spații generoase, bine amenajate. Pentru micii călători, această vizită a însemnat o explozie de bucurie, de zâmbet și de recunoștință.
La finalul acestei zile, catalogată drept sărbătoare, tinerii din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău au mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian pentru prețiosul dar, prin care le-a răsplătit alegerea de a trăi în Biserică, fiind mădulare ale Trupului lui Hristos. De asemenea, cadrele didactice și-au arătat gratitudinea, transmițând urări calde de sănătate, pace și bucurie în suflet.
Pr. cons. Dan Necula
Sectorul Învățământ și activități cu tineretul