În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2022, la Iași, a avut loc Adunarea Generală a Federației Filantropia, care a inclus și întâlnirea anuală a consilierilor eparhiali coordonatori ai sectoarelor social-filantropice de pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, din partea Eparhiei Buzăului și Vrancei au participat pr. Ionuț Constantin, consilier la Sectorul social-filantropic și misionar, și pr. prof. Mihail Milea, președintele Fundației pentru copii „Sfântul Sava de la Buzău”.
Întrunirea a debutat luni, 31 octombrie, cu o prelegere susținută de diac. Sorin Mihalache, în biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din Iași, intitulată Spiritualitatea creștină în asistența socială – cercetări medicale și reflecții filocalice despre prezentul și viitorul lucrării filantropice a Bisericii.
În ziua următoare au avut loc întâlnirile de lucru, în Sala „Iustin Moisescu” a Muzeului Mitropolitan, cuprinzând prezentări ale activităților social-filantropice desfășurate în cadrul fiecărei eparhii, discuții privind proiectul de text al Protocolului dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română, propuneri de activități specifice pentru persoanele refugiate în contextul războiului ruso-ucrainean, prezentarea situației posturilor vacante de preoți militari și capelani, precum și a dificultăților întâmpinate zilnic în derularea activităților de ajutorare a semenilor.
Ultima zi a întrunirii a fost dedicată vizitelor la centrele social-filantropice și medicale ale Arhiepiscopiei Iașilor, dintre care amintim: Policlinica și Spitalul „Providența”, Casa Vovidenia, Casa Diaconia, Centrul de zi pentru surdo-muți „Sf. Prooroc Zaharia”.
Pr. cons. Ionuț Constantin
Sectorul Social-filantropic și misionar