Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, prin Biroul de catehizare, a elaborat un proiect catehetic, în vederea implementării acestuia în parohiile din Eparhia noastră, în perioada Postului Naşterii Domnului.

1. Obiectiv general:

Formarea religioasă şi comunitară a 20 copii din parohie, în perioada Postului Naşterii Domnului 2014;

2. Tema: Sărbătoarea Naşterii Domnului ca împlinire euharistică şi socialfilantropică;

3. Obiective catehetice:

a. Cunoaşterea şi argumentarea semnificaţiei religioase a evenimentului prăznuit pe 25 decembrie;

b. Împărtăşirea sacramentală – modalitatea deplină de a-L primi în mod personal pe Pruncul Iisus;

c. Integrarea copiilor în comunitatea liturgică / parohială;

d. Conştientizarea laturii social-filantropice a Crăciunului;

e. Dezvoltarea creativităţii artistice şi literare.

4. Grup ţintă: copii cu vârsta între 7 – 14 ani;

5. Implementare: preoţii parohi şi voluntari (profesori de religie şi muzică, dascăli, părinţi, elevi şi studenţi din învăţământul teologic);

6. Parteneri: diverse instituţii comunitare (Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, şcoală, primărie, fundaţii etc.);

7. Resurse: mijloace audio-video, filme, icoane şi alte obiecte liturgice, blocuri de desen şi culori, costume, cărţi tematice, hârtie şi instrumente de scris.

8. Activităţi:

S1: Constituirea grupului de lucru (beneficiari)

Prezentare proiect: obiective, activităţi, etape, finalităţi

Şedinţă catehetică: Postul Crăciunului – timp de pregătire pentru întâmpinarea Naşterii Domnului – lecţie introductivă

Pregătirea unui repertoriu de colinde şi imne religioase

S2: Şedinţă catehetică: lecţie / prezentare multimedia / film ce vizează episodul biblic al Naşterii Domnului

Repetiţieprogram de colinde şi imne religioase (Troparul, Condacul Naşterii, stihiri etc.)

S3: Şedinţă catehetică: Sfânta Liturghie, întâlnirea cu Hristos (lecţie)

Repetiţie – program de colinde şi teatru religios

S4: Şedinţă catehetică: Prezentarea icoanei Naşterii Domnului variante iconografice şi explicaţii liturgice

Atelier de creaţie: reprezentare artistică a unor detalii din icoana Naşterii / materiale parcurse, creaţie poetică şi proză scurtă

Repetiţie – program de colinde şi teatru religios

S5: Şedinţă catehetică: Praznicul Naşterii Domnului în simbolismul Proscomidiei (lecţie)

Povestea unei fapte bune (demers filantropic) – propuneri

Repetiţie – program de colinde şi teatru religios

S6: Şedinţă catehetică: Sfânta Euharistie, primirea Pruncului Iisus în sufletele noastre (lecţie)

Povestea unei fapte bune – ecouri din comunitatea parohială

Repetiţie finală – program de colinde şi teatru religios

25 decembrie – Naşterea Domnului – Crăciunul

Sfânta Liturghie, cu împărtăşirea copiilor din grupul catehetic, alături de alţi membri ai comunităţii parohiale (beneficiari direcţi şi indirecţi)

Programul de colinde şi teatru religios

Prezentarea produselor proiectului: desene, picturi, eseuri, poezii

Oferirea de daruri participanţilor la proiect.

 

Notă: Proiectul propus are caracter orientativ şi nu exclude creativitatea metodologică a celor care îl vor implementa.

Proiectul se va finaliza prin raportarea descriptivă a activităţilor şi feedbackului către Biroul de cateheză, însoţită de materiale ilustrative (fotografii, filmări), la adresa: catehezabzvn@gmail.com