Biserica „Sfinţii Îngeri“ din municipiul Buzău a fost resfinţită chiar în ziua hramului. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
„La scurt timp de la întronizarea ca arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei am vizitat această biserică – se afla încă în şantier, se curăţa pictura – şi ştiu că s-au săvârşit lucrări importante de restaurare şi înfrumuseţare. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu aţi fost alături de părinţii dumneavoastră sufleteşti şi îndeosebi de părintele Bundă, parohul acestei biserici, care s-a ostenit cu timp şi fără timp pentru a reda bisericii frumuseţea cea dintâi“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
La final s-a săvârşit un parastas pentru ctitorii, binefăcătorii şi slujitorii sfântului lăcaş trecuţi la Domnul.
Au fost prezenţi numeroşi credincioşi care vin la această biserică, în fiecare zi de sărbătoare, pentru a participa la Sfânta Liturghie.
Actualul lăcaş de cult datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind ridicat pe locul unei biserici de lemn din secolul al XVII-lea. În ultimii trei ani, s-au realizat ample lucrări de consolidare şi restaurare a sfântului lăcaş, respectându-se valoarea lui istorică.