Peste 3.000 de credincioși au participat vineri seară, 14 aprilie 2023, la Denia Prohodului Domnului și la procesiunea cu Sfântul Epitaf pe străzile municipiului Buzău. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din oraș.
Slujitorii și credincioșii, adunați în jurul Sfântului Epitaf, așezat într-un frumos baldachin, în mijlocul bisericii, au cântat cele trei stări ale Prohodului, ținând lumânări aprinse în mână. Aceste cântări exprimă sentimente de durere pentru răstignirea și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, dar și de nădejde în Învierea Sa.
La finalul slujbei, clericii și credincioșii de la Catedrala Arhiepiscopală, precum și de la alte parohii din Buzău, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf pe traseul: strada Chiristigii, strada Frăsinet, bulevardul Unirii și înapoi la Catedrala „Înălțarea Domnului”.
După procesiune, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în Catedrala Arhiepiscopală. Ulterior, acesta a fost așezat pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului.