În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, duminică, 6 august 2023, Schitul Cetățuia din județul Buzău și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica veche a așezământului monahal.
Împreună cu Ierarhul locului au slujit: arhim. Sofian Ardelean, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Eparhie; pr. Valentin-Bogdan Ene, consilier eparhial; ierom. Macarie Mirea, duhovnicul Schitului Cetățuia; pr. Mihail Ștefan, de la Parohia Dara.
În predica adresată credincioșilor prezenți la slujbă, Înaltpreasfinția Sa a reliefat semnificațiile minunii Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Tabor.
„La acest praznic împărătesc, când rememorăm cuvintele Sfinților Evangheliști și ne aducem aminte de împrejurările și modul în care s-a petrecut minunea, ca atare, pe Muntele Tabor, este bine ca fiecare dintre noi să reflecteze asupra sensului vieții sale. Trebuie să ne străduim să împlinim voia lui Dumnezeu, prin adeverirea credinței noastre în fapta cea bună, ca expresie a iubirii, prin rugăciune neîncetată și, mai ales, printr-o stare sufletească așezată, de smerenie, evlavie și ascultare, de solidaritate și jerfelnicie arătată unii față de alții, pentru a înainta în urcușul nostru spre Muntele Tabor. Ați auzit în troparul praznicului: «Schimbatu-Te-ai la Față, în munte, Hristoase, Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea…» lor să o înțeleagă, să o cuprindă, apoi se exprimă dorința să strălucească și asupra noastră «lumina Ta cea pururea fiitoare». Dar, pentru ca ea să strălucească, avem nevoie, pe lângă eforturile noastre proprii, și de ajutorul și mijlocirea Maicii Domnului, prototipul rugătorului isihast, al Apostolilor care au făcut o astfel de experiență și al tuturor sfinților isihaști”, a explicat Părintele Arhiepiscop Ciprian.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Schitul Cetățuia este situat la o distanță de aproximativ 2 kilometri de Mănăstirea Ciolanu, într-o poiană înconjurată de întinse păduri de fagi și stejari. Biserica veche a așezământului, cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, a fost zidită între anii 1857-1865, de către un călugăr din Mănăstirea Ciolanu, Iosif, viețuitor în acest loc pustnicesc, și alți câțiva monahi, cu sprijinul Episcopului Filothei al Buzăului și al unor creștini binefăcători.