Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în data de 19 octombrie 2023, Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, Protoieria Pătârlagele și Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR – ABV), a organizat o nouă acțiune umanitară de donare de sânge, sub deviza Donează! Gestul tău contează!. Este cea de-a douăsprezecea activitate de acest gen desfășurată în parohia buzoiană în ultimii cinci ani și care face parte din Campania națională Donează sânge, salvează o viață!, inițiată de Patriarhia Română.
Încă de la primele ore ale dimineții, o echipă de oameni inimoși și dedicați, de la Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, condusă de dna dr. Adriana Crăciun, s-a deplasat la catedrala din Nehoiu pentru a pregăti, în sala de activități a parohiei, toate cele necesare demersului de donare. Pe parcursul primei părți a zilei, s-au prezentat aproximativ 140 de voluntari, preoți și credincioși, atât din oraș, cât și din alte parohii ale Protoieriei Pătârlagele, dintre care 118 persoane au fost apte pentru donare. La final, au fost recoltați 56 de litri de sânge, ce reprezintă o rază de speranță pentru mulți semeni aflați în suferință, internați în spitalele din România.
Pornind de la cuvintele din predica apostolică: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), dăm mărturie că, atunci când donezi, nu pierzi din trupul tău, ci umpli sufletul cu bucuria dăruirii. Gestul acesta este un semn al dragostei față de aproapele, al mărturisirii credinței creștine și al milosteniei, fără de care celelalte virtuți nu își găsesc împlinirea. Dintotdeauna, Biserica – alcătuită din slujitorii ei și din credincioși – a arătat grijă pentru semeni și a venit în sprijinul celor aflați în suferință trupească sau sufletească.
Mulțumim tuturor și rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească jertfele tuturor donatorilor, după milostivirea Sa!
Pr. Bogdan Furtună
Parohia „Sfântul Gheorghe” – Nehoiu