În perioada lunilor februarie – septembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, 1.100 de elevi buzoieni și vrânceni, însoțiți de profesorii lor și de preoții delegați de protoierii, au descoperit valoroasele exponate de artă bisericească, tipărituri vechi și alte obiecte de patrimoniu aflate în colecțiile Muzeului Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Tinerii au trecut pragul „mărețului palat” al vechiului Seminar Teologic din Buzău, ctitorit de Episcopul Chesarie Căpățână, în perioada 1836-1838, monument istoric și de arhitectură, care a fost restaurat între anii 2017-2021, sub atenta supraveghere a Arhipăstorului actual de la Buzău. Aici, ei au fost întâmpinați de pr. Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, respectiv de doamnele muzeografe Ecaterina Stroe și Alina Avram. Vizitatorii au fost ghidați prin cele 13 săli tematice elegante și 2 holuri, unde sunt expuse colecțiile de icoane, cărți bisericești, obiecte de cult, documente privind vechimea Eparhiei, tablouri celebre de secol XIX ale pictorilor Nicolae Teodorescu și Gheorghe Tattarescu, veșminte sacerdotale, țesături și alte bunuri de patrimoniu din județele Buzău și Vrancea.
Mulți dintre elevi, aflați pentru prima dată într-un ansamblu muzeal atât de bogat în roade duhovnicești din istoria Centrului Eparhial, a parohiilor și a așezămintelor monahale de la Curbura Carpaților, au fost atenți la explicațiile doamnelor muzeografe, manifestându-și dorința de a reveni și în viitor pentru noi experiențe.
La finalul vizitei, copiii au primit gratuit broșura de prezentare a Muzeului Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, apoi s-au închinat în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din vecinătate – ea însăși un monument istoric, care veghează, de aproape patru secole, aceste meleaguri profund creștine.
Pr. cons. Dan Necula
Sectorul Învățământ și activități cu tineretul