Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, marți, 24 octombrie 2023, Protoieria Râmnicu Sărat a organizat, în colaborare cu Primăria municipiului Râmnicu Sărat și cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, a zecea acțiune de donare de sânge din cadrul Campaniei naționale a Patriarhiei Române, intitulată Donează sânge, salvează o viață!.
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiu a pus la dispoziția organizatorilor un spațiu potrivit pentru desfășurarea acestei activități, care s-a bucurat de prezența a 65 de donatori, de la care au fost recoltați 30 de litri de sânge. Pentru semenii noștri aflați în patul de suferință din spitale, acest gest reprezintă, cu certitudine, o mână de ajutor sau, mai mult decât atât, o speranță pentru însănătoșire grabnică și o viață fără durere și griji.
În ascultare deplină față de îndemnurile Bisericii în a manifesta milostenia trupească – poate în cel mai greu mod posibil, dăruindu-și propriul sânge pentru aproapele lor –, râmnicenii dovedesc că sunt fii duhovnicești de nădejde ai Eparhiei Buzăului și Vrancei și, de aceea, le mulțumim pentru implicare.
Pr. protopop Cristian Asănache
Protoieria Râmnicu Sărat