Vineri, 22 martie 2024, am petrecut o seară minunată în compania tinerilor de la Centrul de Asistență și Sprijin Focșani. În spațiul primitor al modulului de tip familial „Forget me not”, am fost alături de buna noastră gazdă, dna Adina Lăscan, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, și invitatul nostru special, dna Larisa-Renatta Popescu, medic specialist ginecolog.
Ca un preambul necesar deschiderii discuției pe o temă atât de sensibilă, activitatea a debutat cu vizionarea filmului de scurt-metraj „Prinsă în capcană”, urmată de prezentarea învățăturii de credință ortodoxă despre libertate. În virtutea acestui dar, omul poate să aleagă, dar alegerile trebuie făcute cu responsabilitate: „Iată, Eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul”; „Viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, și binecuvântare, și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi” (Deuteronomul 30, 15, 19).
Consecințele unor alegeri greșite și atentatul lor asupra sănătății – sau chiar a vieții, în sine – au fost enunțate de către dna dr. Larisa-Renatta Popescu, pe un ton cald, părintesc, de față fiind și fiicele dumneaei. Aceasta le-a oferit o serie de sfaturi extrem de prețioase – mai ales pentru perioada vulnerabilă a vârstei beneficiarilor centrului –, precum și îndemnul de a-i cere sprijinul ori de câte ori întâmpină o problemă de natură medicală din acest domeniu.
La final, tinerii au primit câte o carte de rugăciuni și o iconiță cu Maica Domnului, fiind îndemnați să se roage lui Dumnezeu pentru a alege binele și să o aibă ca model de smerenie, curăție și ascultare pe Preasfânta Fecioară Maria.
Activitatea a fost organizată de Centrul socio-cultural pentru tineri „Sfântul Stelian” al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Sud din Focșani, în parteneriat cu DGASPC Vrancea, în cadrul evenimentelor „Luna pentru viață – 2024”.
Pr. Dan Lucrețiu Pătrășcanu
Parohia „Sf. Gheorghe”-Sud din Focșani
Protoieria Focșani I