Luni, 15 aprilie 2024, am participat la evenimentele culturale reunite sub titlul „Reîntoarcerea acasă”, organizate de Primăria Buzău: vernisajul Expoziției „Ion Andreescu”, cu 22 de lucrări originale aduse din colecția Muzeului Național de Artă al României la Galeriile de Artă din Buzău, respectiv deschiderea expoziției permanente cu fotografii ale unor opere ale marelui pictor, în Pasajul pietonal Unirii.
Alături de mine și de alți reprezentanți ai instituțiilor de cultură și educație s-a aflat pr. Marian Gegea, vicar administrativ al Eparhiei Buzăului și Vrancei, care a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian dedicat acestui prilej.
Evenimentele au loc în context jubiliar, dat fiind faptul că, în urmă cu 150 ani, Berthe Morisot, Edgar Degas, Claude Monet și Auguste Renoir se reuneau pe bulevardul Capucinilor din Paris pentru a organiza prima expoziție impresionistă, ce avea să schimbe parcursul istoriei artei pentru totdeauna, magnetizând, ulterior, numeroși artiști și iubitori de pictură din întreaga Europă.
„După absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase din Capitală, condusă de Theodor Aman, în anul 1872, Ion Andreescu devine profesor de Desen liniar și Caligrafie la Seminarul Teologic din Buzău, începându-și activitatea didactică în perioada de final a vieții vrednicului de pomenire Episcop Dionisie Romano al Buzăului (1865-1873), ctitor de școală românească, cu o prolifică activitate învățătorească și un luptător pentru cultura națională. Considerând meseria de profesor o misiune sau un apostolat, episcopul cărturar și-a dorit să aibă în școli pe cei mai pregătiți profesori, cu înaltă ținută și comportament, demni de învățământul teologic. Tânărul pictor își continuă activitatea la catedră în timpul arhipăstoririi lui Inochentie Chițulescu, următorul episcop al Buzăului (1873-1893). Andreescu devine primul profesor de desen al orașului, fiind și cel mai tânăr dintre cei zece profesori ai Seminarului, perceput, la cei 22 de ani ai săi, drept un tânăr cu studii strălucite și cu mari calități artistice”, a spus pr. vicar Marian Gegea.
La invitația domnului primar de a vorbi despre Ion Andreescu ca profesor la Seminarul Teologic buzoian, am răspuns cu plăcere, printr-un un discurs liber, epic și oportun, fără manierisme, divagații sau autoreferențialitate, descriind contextul venirii tânărului licențiat la Buzău și contribuția sa la învățământul teologic buzoian, într-o perioadă destul de asemănătoare celei prezente.
Am arătat că motivul mutării lui Andreescu de la casa părintească din București la Buzău a fost numirea sa, cu titlu provizoriu, ca „maestru de desen și caligrafie” al Seminarului Teologic buzoian, în urma unui concurs susținut anul precedent, primind binecuvântarea marelui episcop cărturar, făuritor de școală nouă la Buzău, Preasfințitul Dionisie Romano (1865-1873). Aceste detalii sunt capitale pentru înțelegerea unora dintre cei care minimalizează rolul Seminarului și al Bisericii locale în stabilirea unei perspective diacronice în asocierea dintre Ion Andreescu, Buzău și „Reîntoarcerea acasă”. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în anii anteriori, așa-zisul algoritm al repartiției pe bază de concurs îl nedreptățise, neputând ocupa vreunul dintre locurile vacante în alte localități, contrar rezultatelor obținute, care îl recomandau în acest sens.
De aceea, grație preocupării Episcopului Dionisie Romano al Buzăului de a avea dascăli destoinici la școala teologică, în ziua de 13 septembrie 1872, elevii celor patru clase ale Seminarului, prezenți la deschiderea anului școlar, văd, alături de erudiții profesori pe care îi aveau, un tânăr domn, de 22 de ani, de statură mijlocie, slăbuț și cu ochii albaștri. Era Ion Andreescu, absolvent al secției de desen și caligrafie a Școlii Naționale de Arte Frumoase, instituție înființată în 1864 de o altă personalitate a Eparhiei Buzăului și Vrancei, pictorul neoclasic Gheorghe Tattarescu, împreună cu celebrul artist și pedagog Theodor Aman.
Profesorul Andreescu rămâne la Seminarul buzoian până în 1878, când pleacă la Paris. Așadar nu se transferă la nicio altă școală, așa cum greșit se preia prin prezentări grăbite, ci va preda, ulterior, și la Gimnaziul „Tudor Vladimirescu”, din 1873, și la Școala de meserii a orașului, din 1875, completându-și norma didactică primită la școala teologică buzoiană. Cert este că această perioadă de profesorat coincide cu perioada debutului și formării sale ca pictor, cu talentul său nemaiîntâlnit până atunci, pe aceste plaiuri, de a face din peisaj o poezie, astfel încât Henri Focillon – marele critic de artă francez propus de Vasile Pârvan să devină membru al Academiei Române (unde a și fost acceptat, în 1926) – avea să-l descrie pe Andreescu: „acest modest profesor de desen ce avea din plin darurile poetului și ale pictorului”.
Focalizând pe tema propusă – perioada de profesorat la Seminar –, se cuvine amintit faptul că aceasta a constituit și o etapă de implementare a noului planului-cadru pentru seminare, în epocă, plan care favoriza disciplinele laice, în detrimentul celor teologice de specialitate – ca și astăzi!… Tânărul profesor de Caligrafie și Desen pledează pentru introducerea Desenului și Caligrafiei ca disciplină obligatorie în Seminar, cerând directorului Seminarului de pe atunci, arhimandritul Nichifor Comăneanu, să intervină la Ministerul Instrucțiunii Publice, în acest scop, în 1878, reliefând rolul fundamental al artelor în raport cu Biserica. Nu mai rămâne să cunoască răspunsul oficial, pentru că la 1 decembrie 1878, obține aprobarea concediului său ca profesor, mijlocită tot de directorul Seminarului la Minister, iar la 20 decembrie 1878, semnează condica profesorilor Seminarului pentru ultima dată, înainte de a pleca la Paris.
Din cronicile și documentele Seminarului, puse în valoare de istoricul celebru al Bisericii locale, părintele Gabriel Cocora, se conturează un profesor Andreescu tânăr, ușor boem – cu întârzieri și absențe la ore, notate în condici ca atare, și cu caricaturi desenate pe coperțile cataloagelor –, însă exigent și vizionar la catedră. Este de notorietate că dădea elevilor note de la 0 la 10, unii dintre ei având chiar media anuală 0, însă, mai presus de procesul de instruire și evaluare, profesorul dă desenului o funcție socială, socotind că viitorii preoți care se formau la Seminarul buzoian ar putea să plinească lipsa intervenției unui inginer sau a unui arhitect în comunitățile rurale în care aveau să fie rânduiți.
În acest sens, la 7 septembrie 1873, se adresa directorului Seminarului, cerându-i să intervină la Ministerul Instrucțiunii Publice pentru a procura material didactic necesar orelor de desen, astfel încât seminaristul să învețe să realizeze „un plan de casă câmpenească, un coșar, în fine, toate lucrările necesare unui constructor”. Pledând, deci, pentru un învățământ aplicat și integrat, profesorul Ion Andreescu accentua rolul determinant al preotului în societatea în care slujea, dobândind la Seminar cunoștințe și competențe deprinse din „desemne de construcțiuni”, cum spunea el, materiale care, însă, le lipseau cu desăvârșire.
Așadar, iată că cel despre care criticul de artă Krikor Zambaccian a spus că a înfipt „penelul în brazdă” prin sublimarea naturii în opera sa picturală, dovedește, și în perioada de profesorat buzoian, un curaj pedagogic și o suplețe a spiritului care îl așază, pe bună dreptate, nu numai în panteonul artei moderne românești, ci și în galeria dascălilor deschizători de drumuri ai urbei Buzăului, în general, și ai Seminarului Teologic, în special.
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Directorul Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău
