Sâmbătă, 13 aprilie 2024, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei de Religie pentru clasele V-XII. În județul Buzău, competiția școlară a fost găzduită de Liceul de Arte „Margareta Sterian” din municipiu, cu 155 de elevi participanți, iar în județul Vrancea, concursul a avut loc la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Focșani și a reunit 222 de elevi. Toți participanții au primit daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, drept răsplată pentru pregătirea lor la această disciplină.
Delegatul Chiriarhului la etapa desfășurată la liceul buzoian a fost pr. Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul. Înainte de desfășurarea probei scrise, acesta a mers în fiecare clasă și a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinției Sale, i-a încurajat pe elevi și i-a felicitat pentru dragostea lor față de învățătură. Alături de părintele consilier s-au aflat: dl Valentin Iancu, inspector eparhial, dl prof. Robert-Mugurel Roșioru, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, și profesorii de Religie coordonatori.
Darurile oferite de Centrul Eparhial elevilor buzoieni și vrânceni au constat în cărți religioase, iconițe și metanii. De asemenea, premianții pe județe vor fi beneficiarii unor excursii culturale și tabere organizate, în cursul acestui an, de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul.
Această competiție de excelență le oferă tinerilor posibilitatea de a arăta, nu doar comportamental, ci și în scris, ceea ce au acumulat la orele de curs. Elevii calificați vor concura la etapa națională a Olimpiadei de Religie, organizată la Piatra Neamț, în perioada 8-12 mai 2024, pentru clasele de liceu, în timp ce pentru clasele gimnaziale, gazdă va fi chiar municipiul Focșani, printr-un eveniment organizat de ISJ Vrancea, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Pr. cons. Dan Necula
Sectorul Învățământ și activități cu tineretul