Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani a găzduit sâmbătă, 11 mai 2024, ceremonia de premiere a elevilor participanți la Olimpiada Națională de Religie pentru cultul ortodox, clasele V-VIII. La eveniment au luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Patriarhiei Române, ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea și ai autorităților locale, precum și însoțitori ai tinerilor.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de pr. Dan Necula, consilier la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Centrului Eparhial de la Buzău, care i-a felicitat pe elevi, îndemnându-i să rămână apropiați de Biserică, să citească Sfânta Scriptură și să-și împodobească sufletul cu virtuți. Ceremonia a continuat cu un moment artistic, susținut de două grupuri de copii, primul de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Vintileasca, județul Vrancea, iar cel de-al doilea de la Palatul Copiilor Focșani.
În cuvântul de binecuvântare adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a transmis următoarele: „Dumneavoastră, dragi copii, cei ce ați participat la Olimpiada Națională de Religie, v-ați gândit în primul rând la formarea frățiilor voastre, străduindu-vă să culegeți nu doar informații, ci mai ales merinde pentru suflet. Nu am nicio îndoială că atât profesorii care v-au însoțit, cât și cei care au îndeplinit responsabilitatea de a evalua rezultatele voastre, apoi gazdele de la Focșani, toți v-au înconjurat cu iubire, respect și prețuire, pentru faptul că, deși sunteți la vârste relativ fragede, dați dovadă de maturitate. Aceasta arată că sunteți copii buni și ascultători de părinții voștri, că vă respectați profesorii și că vă luați în serios misiunea pe care o aveți de îndeplinit la vârsta școlară, aceea de a vă pregăti pentru viață. Veți primi premii deosebite, desigur, cei care ați ocupat locurile de frunte, însă, pentru că ați fost oaspeții noștri dragi, am rânduit ca toți copiii participanți la concurs să plece acasă cu câte un semn al prețuirii și dragostei noastre creștinești. Vă felicităm și vă dorim din toată inima mult succes și bucurii duhovnicești!”.
Au mai rostit alocuțiuni: conf. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina Religie în cadrul Ministerului Educației, dl Romeo Moșoiu, consilier al ministrului Educației, pr. George Jambore, inspector la Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române, dna Gabriela Marchitan, inspector școlar general în cadrul ISJ Vrancea, și dl Cristi-Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani.
După încheierea discursurilor oficiale, pr. lect. univ. dr. Filip-George Albu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, președintele comisiei centrale a olimpiadei, și dl Cătălin Pâslaru, inspector școlar general pentru disciplina Religie în cadrul Ministerului Educației și președinte executiv al aceleiași comisii, au înmânat diplome și premii în bani, din partea Ministerului Educației, pentru participanții clasați pe primele trei locuri, respectiv pentru cei care au obținut mențiuni. Din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pr. insp. George Jambore a acordat câștigătorilor primelor trei locuri din fiecare clasă câte o Diplomă comemorativă a anului 2024 cu medalie, dar și alte daruri. De asemenea, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a oferit 196 de premii speciale, care au constat în sume de bani, în valoare totală de 19.600 lei, cărți de rugăciuni, volume religioase și iconițe. Alte 66 de premii au fost acordate de Primăria Focșani și de Asociația „Cuvânt și faptă” a profesorilor de Religie vrânceni.