La praznicul Adormirii Maicii Domnului, joi, 15 august 2024, Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău și-a sărbătorit hramul tradițional. Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Chiriarhul locului a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii și viețuitorii mănăstirii, trecuți la cele veșnice, în altarul de vară din curtea așezământului monastic.
Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: pr. Gheorghe Sava-Popa, fost profesor și director al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarhul așezămintelor monahale buzoiene, pr. Ionuț-Cristian Vuță, consilier eparhial, pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, precum și alți ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Arhiepiscopul Ciprian, care a reliefat semnificațiile praznicului din 15 august.
„În troparul sărbătorii, mărturisim niște adevăruri teologice cu privire la Maica Domnului: «Întru naștere fecioria ai păzit…» – afirmăm pururea-fecioria ei înainte, în timpul și după Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, apoi, «întru adormire lumea nu ai părăsit…» – faptul că noi nu prăznuim astăzi «moartea Maicii Domnului», ci Adormirea sa. Ea și-a încredințat sufletul Fiului ei și Mântuitorului nostru, Care șade pe tronul Dumnezeirii. De aceea, în icoana praznicului, observăm – în plan secund, după trupul adormit al Maicii Domnului, întins pe năsălie – și pe Mântuitorul Hristos, cu veșmânt luminos, Care poartă în brațe un prunc, simbolizând sufletul Maicii Sale, pe care îl așază în cel mai de cinste loc din Împărăția lui Dumnezeu. Dar, în același timp, nici trupul Preasfintei Fecioare Maria nu putea fi lăsat în mormânt și dat stricăciunii, întrucât ea a fost Maica lui Dumnezeu, îndumnezeită din momentul zămislirii Mântuitorului. După trei zile de la punerea în mormânt a trupului ei – când a sosit și Sfântul Apostol Toma –, s-a descoperit lipsa trupului din mormânt, de unde deducem că Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la ceruri de către Mântuitorul Iisus Hristos”, a menționat Ierarhul.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.