Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică, 10 noiembrie 2024, noul așezământ al Parohiei Greci din municipiul Buzău. Edificiul a fost construit între anii 2014-2024, prin strădania preotului paroh Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, și a preoților conslujitori Alin-Leontin Balica, consilier eparhial, și Marian Grosaru, ajutați de enoriași, cu sprijin financiar din partea autorităților centrale și locale.
Părintele Arhiepiscop Ciprian a târnosit mai întâi paraclisul „Izvorul Tămăduirii” de la demisolul clădirii, apoi a binecuvântat celelalte spații ale așezământului: capela mortuară, sala de prăznuire, biblioteca și sala de conferințe. După slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, împreună cu pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, cei trei preoți slujitori ai lăcașului de cult, protos. Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău, pr. Marius-Daniel Ciobotă și pr. Dan Necula, consilieri eparhiali, pr. Petrică-Gabriel Roșu, protopop al Protoieriei Buzău II, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
În omilia rostită, Ierarhul locului a tâlcuit Evanghelia Duminicii a 25-a după Rusalii (Luca 10, 25-37), precizând că samarineanul milostiv din parabolă Îl reprezintă pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, iar mesajul transmis prin această pildă este unul extrem de important: „să ne arătăm iubirea față de aproapele nostru prin fapta concretă a milosteniei; numai așa putem dovedi că Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu. Dacă doar spunem că Îl iubim și rămânem la un sentiment de compasiune față de semenul nostru, dar nu întreprindem nimic concret, nu putem să sperăm că ne îndreptățim înaintea lui Dumnezeu cu ceva”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
Pentru sprijinul oferit la ridicarea edificiului eclesial, domnul Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a primit o icoană a Maicii Domnului. De asemenea, alte persoane care au contribuit la realizarea lucrărilor au fost răsplătite cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane.