Biserica Parohiei Banu din municipiul Buzău și-a sărbătorit vineri, 15 noiembrie 2024, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, hramul de toamnă. Bucuria comunității buzoiene a fost sporită de aducerea, pentru al doilea an consecutiv, de la Mănăstirea Neamț, a raclei cu moaștele marelui sfânt isihast.

Cinstitul odor a ajuns joi seară, 14 noiembrie, în Parohia Banu, când au fost oficiate slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Paisie. În ziua hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice, împreună cu un sobor de slujitori: protos. Iacob Todică, de la Mănăstirea Neamț, protos. Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău, pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, pr. paroh Ionuț-Radu Vintilă, pr. conslujitori Cătălin Andreiu și Cornel Ursache, ierod. Visarion Axinia, de la Mănăstirea Neamț, arhid. Bogdan Olteanu, inspector eparhial, și arhid. Laurențiu Manea. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.

Predica a fost rostită de Părintele Arhiepiscop Ciprian, care a evocat personalitatea Sfântului Paisie Velicicovschi, amintind de viețuirea sa în unele mănăstiri și schituri de la Curbura Carpaților.

„La o vârstă tânără, Petru Velicicovschi și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Medvedeski, apoi către Lavra Pecerska din țara sa natală și după aceea, auzind despre părinții isihaști care trăiau în Țara Românească, sub îndrumarea unor mari duhovnici, s-a gândit să vină pe pământul străbunilor noștri. El era, de fapt, un căutător de oameni duhovnicești care să îl îndrume în urcușul spre învierea sufletului din moartea păcatului și spre unirea cu Hristos. Fratele Petru – devenit ulterior rasoforul Platon și mai târziu, în Muntele Athos, monahul Paisie – a ales să vină pe pământ românesc și să viețuiască o vreme la Schitul Trestieni, apoi la Mănăstirea Dălhăuți, unde l-a întâlnit pe un alt mare părinte isihast, tot ucrainean de obârșie: Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Acest sfânt ocrotitor al Eparhiei noastre s-a ocupat de îndrumarea duhovnicească a mai multor obști monahale: a început la Dălhăuți și, pentru că a crescut numărul obștii de acolo, a luat cu sine doar 12 ucenici, alături de care a întemeiat Schitul de la Poiana Mărului, devenit ulterior mănăstire”, a menționat Ierarhul.

Pr. Ionuț-Radu Vintilă i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian pentru slujirea și în acest an la hramul de toamnă al Parohiei Banu, dăruindu-i o icoană a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Racla cu sfintele moaște va fi dusă vineri, 22 noiembrie, la Mănăstirea buzoiană Cârnu, unde va rămâne spre închinare până luni, 25 noiembrie, când se va întoarce la Mănăstirea Neamț.