De pe ulița Mățăroaiei Gorjului la distincția „Crucea Patriarhală”
Părintele Gheorghe Guță s-a născut pe 28 iunie 1919, în satul Urechești, din ținutul Gorjului, fiind primul copil al soților Alexandru și Parascheva Guță, părinți credincioși și oameni simpli, care nu știau tainele cititului și ale scrisului. A copilărit pe dealurile molcome dintre sondele de la Țicleni și „aurul negru” de la Rovinari. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat Liceul Comercial de băieți din Târgu Jiu – orașul operelor marelui sculptor Constantin Brâncuși. În anul 1938, a absolvit liceul cu diplomă de bacalaureat. Încă din copilărie, iar mai apoi în adolescență, tânărul Gheorghe s-a apropiat tot mai mult de credință și de Dumnezeu, având privilegiul să viziteze și să cunoască voievodalele mănăstiri gorjene Hurezi, Polovragi și Tismana.
După terminarea Liceului Comercial, urmează cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale din București, pe care le absolvă în 1946, devenind licențiat. Student fiind, își satisface stagiul militar la o unitate de ofițeri din Târgu Jiu, în anii 1939-1940, fiind apoi concentrat în Al Doilea Război Mondial. Participă activ la acțiuni specifice în mai multe zone din țară, în special pe frontul antihitlerist de la Păuliș-Radna, din apropierea Aradului. După încheierea războiului, este lăsat la vatră în 1944, cu gradul de sublocotenent, iar după Revoluția din 1989, meritele sale sunt recunoscute post-mortem, fiind încadrat ca veteran de război.
Perioada cea mai importantă a desăvârșirii urcușului duhovnicesc spre Dumnezeu a fost reprezentată de anii de studiu la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, pe care-l absolvă cu diplomă de licență în 1950, avându-l ca duhovnic și îndrumător pe preotul și scriitorul Gala Galaction. Un rol important în formarea sa duhovnicească l-a avut frecventarea grupului creștin „Rugul aprins”, unde a cunoscut mari duhovnici și cărturari ai vremii: Sandu Tudor, Benedict Ghiuș, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania, Arsenie Boca și mulți alții.
Atât în timpul studenției, cât și până la căsătorie, pentru a se putea întreține financiar, lucrează la mai multe instituții din București, ocupând funcții de secretar, administrator și contabil. În anul 1949 se transferă la Schela Berca, în județul Buzău, unde activează până în 1951. În această perioadă o cunoaște pe viitoarea sa soție, domnișoara Florica Manolache, din Pârscov, județul Buzău, căsătorindu-se în anul 1950.
Dorind preoția, își împlinește vocația de a-L sluji pe Dumnezeu la altarul Bisericii străbune. Astfel, pe 4 martie 1951, primește Sfânta Taină a Hirotoniei de la Episcopul Buzăului de atunci, Antim Angelescu, ajungând preot departe, în Ardeal, în Episcopia Aradului, la Parohia Visca, județul Hunedoara. Aici, familia tânărului preot este binecuvântată de Dumnezeu cu doi feciori, Ioan și Nicolae. După frumoasele realizări la această parohie, în anul 1955, este transferat la Parohia Câmpuri Surduc, Protopopiatul Deva, unde consolidează și restaurează biserica, împodobind-o cu o frumoasă pictură. În urma acestor lucrări, lăcașul de cult este resfințit de către Episcopul Aradului de la acea vreme, Teoctist, viitorul Patriarh al României.
În anul 1963, după o activitate rodnică pe meleaguri hunedorene, este transferat, la cerere, în Eparhia Buzăului, la Parohia Rușavățu, Protopopiatul Pătârlagele. Văzând capacitatea deosebită a preotului Gheorghe Guță, licențiat al celor două facultăți – Teologie și Academia Comercială –, vrednicul de pomenire Episcop Antim Angelescu își arată aprecierea față de el, numindu-l în mai multe funcții administrative: secretar al Protoieriei Pătârlagele, revizor contabil la Centrul Eparhial și, ulterior, șef serviciu contabilitate.
Începând cu 15 mai 1971, este numit, la propunerea Chiriarhului, în funcția de consilier economic al Episcopiei Buzăului, pe care o îndeplinește cu devotament și corectitudine. În această responsabilitate, foarte dificilă pentru o perioadă marcată de lipsuri, în special de materii prime necesare fabricării lumânărilor, a reușit, cu mari sacrificii, să asigure neîntrerupt și la timp tot ceea ce era indispensabil pentru buna funcționare a parohiilor din județele Buzău, Vrancea și Brăila.
Din 1 februarie 1972 i se aprobă transferul în postul vacant de preot la Parohia „Sfântul Nicolae” din municipiul Buzău. Pentru o scurtă perioadă, de câteva luni în anul 1977, s-a retras din funcția de consilier economic, fiind repus în acest post începând cu 7 decembrie același an, până la pensionarea sa.
Blândul Episcop Antim Angelescu, după o arhipăstorire de 36 de ani, trece la cele veșnice în anul 1980. Cu ceva timp înainte, își scrie testamentul, împuternicindu-l pe părintele consilier Gheorghe Guță, „pe care l-am apreciat…”, să-i fie executor testamentar, sarcină pe care acesta o duce la bun sfârșit.
Activitatea de consilier economic o continuă și în vremea Episcopului Antonie Plămădeală, între anii 1980-1982. Acesta, cunoscând rodnica activitate a părintelui consilier Guță, propune, în 1981, Sinodului Mitropolitan să-i acorde „Crucea Patriarhală”, distincție pe care o primește în același an, la data de 10 septembrie, de la Preafericitul Părinte Patriarh Iustin Moisescu.
Din februarie 1982, la cârma Eparhiei noastre urmează Episcopul Epifanie Norocel. Părintele Gheorghe continuă activitatea sa de consilier economic, fiind apreciat și de noul episcop, dovadă fiind acordarea, în anul 1987, a unei alte distincții, tot „Crucea Patriarhală”, de către Patriarhul Teoctist – cel care, cu mulți ani în urmă, ca Episcop al Aradului, a resfințit biserica din satul Câmpuri Surduc, atunci când tânărul preot Gheorghe o păstorea.
Din 1986 activează ca preot slujitor la Catedrala Voievodală, iar după aproape 16 ani de frumoasă și apreciată activitate în postul de consilier economic, este pensionat la 1 noiembrie 1988.
În plan familial, pe lângă bucuriile oferite de Dumnezeu în toți acești ani, a avut și o mare încercare sufletească, pierzându-și fiul cel mare, Ioan, care, în 1973, la vârsta de 20 de ani, în timp ce își satisfăcea serviciul militar la paza podului de la Cernavodă, a fost împușcat mortal, prin neglijență, de un coleg din localitatea Urechești, județul Vrancea. Să ne amintim că părintele Gheorghe era născut tot în Urechești, dar în județul Gorj… Între cele mai mari împliniri ale sale s-a numărat faptul că fiul său cel mic, Nicolae, a ales să-i urmeze slujba la Sfântul Altar, iar astăzi s-ar fi bucurat să-și vadă și nepotul Alexandru, tot preot.
Din păcate, imediat după Revoluția din 1989, se îmbolnăvește, iar după doar câteva luni pleacă din această viață, stingându-se pe 1 mai 1990, la vârsta de 70 de ani. Prohodirea lui a avut loc în biserica sa de suflet, „Sfântul Nicolae” din Buzău, oficiată de un mare sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Episcopul Epifanie. Își doarme somnul de veci în Cimitirul Dumbrava din Buzău, alături de fiul Ioan și, din noiembrie 2018, și de buna sa soție, preoteasa Florica, cea care l-a însoțit cu devotament în toate chemările preoției.
Părintele Gheorghe a fost cunoscut de toți ca un samarinean milostiv și un blând păstor de suflete, cu o probitate morală desăvârșită. A rămas în amintirea colegilor de la Cancelaria Episcopiei prin dăruirea sa. Întru pomenirea fiului Ioan, plecat prea timpuriu la Domnul, în fiecare zi, pe biroul său, se afla o pâine albă, din care colegii își tăiau câte o felie…
După o viață trăită frumos și curat – trecând prin copilăria meleagurilor gorjene, apărând patria în vreme de război, desăvârșindu-și studiile universitare la cele două facultăți din București, începându-și preoția în Ardealul străbun –, și-a încheiat viața pe plaiurile buzoiene, având mulțumirea că și-a făcut pe deplin datoria față de Dumnezeu și față de aproapele.
În amintirea și pomenirea bunicului meu,
Pr. Alexandru Guță
Parohia Pârscovul de Sus
