În pofida eforturilor depuse de Centrul Eparhial pentru păstrarea unității bisericești, gruparea schismatică apărută în interiorul comunității de credincioși ai Parohiei Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie din Focșani și-a pus, totuși, în aplicare planul de a se separa de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei – plan pus la cale de un grup de răzvrătiți, încă din luna septembrie 2014, și descoperit în scris, în data de 10 ianuarie 2015 – drept pentru care, cu mâhnire, facem următoarele precizări:

1. Recurgând la o înșelăciune, Nela Panaite, fostă enoriașă a Parohiei Sfântul Andrei din Focșani – exclusă din Biserica Ortodoxă Română, prin Hotărârea Permanenței Consiliului Eparhial nr. 2576/08.05.2015, confirmată, ulterior, de Hotărârea Sfântului Sinod nr. 5682/10.06.2015 – a înființat o asociație cu scopuri caritabile, înregistrată la Judecătoria Focșani, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, dar care, în realitate, urmărește desfășurarea unor activități religioase, asigurate de fostul preot Vatră Giorgică, într-un fost spațiu comercial, de la parterul unui bloc de locuințe, amenajat, în mod ilegal, ca locaș de cult.

2. Numitul Vatră Giorgică a fost depus (destituit) din slujirea clericală și, potrivit Hotărârii definitive nr. 4/09.12.2015 a Consistoriului mitropolitan, aprobată de Patriarhul României, în data de 21.12.2015, acesta a pierdut dreptul de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta preoțească și de a se împărtăși în altar, împreună cu alți preoți. Cu toate acestea, sus-numitul putea fi reabilitat de către Chiriarhul locului, după o anumită perioadă de timp, dacă ar fi făcut dovada îndreptării, prin pocăință sinceră, confirmată de preotul duhovnic și de alți clerici din Protoieria Focșani II. Din nefericire, Vatră Giorgică, ignorând cu bună știință prevederile sentinței consistoriale definitive, a oficiat mai multe slujbe religioase, în sediul Asociației mai sus menționate din Strada Panduri nr. 8, municipiul Focșani, motiv pentru care Consistoriul eparhial, în ședința sa din 22 martie 2016, a pronunțat caterisirea lui, ceea ce înseamnă pierderea preoției pentru totdeauna, adică excluderea sa din cler; în momentul de față, statutul domnului Vatră în Biserica Ortodoxă Română este cel de credincios mirean.

3. Referitor la slujbele săvârșite de acesta în sediul asociației respective, subliniem faptul că ele nu sunt valide, adică nu au nici o valoare spirituală, fiind nule de facto. Potrivit învățăturii de credință ortodoxă, harul preoției primit prin Sfânta Taină a Hirotoniei nu mai operează (nu lucrează) prin intermediul persoanei care a întrerupt comuniunea cu episcopul său canonic, chiar dacă acea persoană a îndeplinit cândva atribuții sacerdotale. Potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos și teologiei Sfinților Părinți ai Bisericii, harul Duhului Sfânt se revarsă asupra credincioșilor numai când aceștia, împreună cu preotul lor, se găsesc în ascultare canonică față de episcopul rânduit de Sfântul Sinod în fruntea unei eparhii. Nu poate exista preot de sine stătător, fără episcop, întrucât Sfântul Duh, cea de-a treia Persoană a Preasfintei Treimi, fiind principiul comuniunii inter-trinitare, Își revarsă harul sfințitor numai asupra preoților și credincioșilor care se află în relație de ascultare cu ierarhul lor canonic, potrivit cuvintelor Sfântului Ignatie Teoforul, din epistolele sale către Efeseni, Magnezieni, Filadelfieni și Smirneni (Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol.1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, pp. 159-185), care spune:

„Este lămurit, așadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși“;

„Să nu fie nimic între voi care să vă poată dezbina, ci uniți-vă cu episcopul și cu întâistătătorii voștri, potrivit chipului și învățăturii celei nestricăcioase“;

„Nu vă înșelați, frații mei; dacă cineva se duce după cel ce dezbină, nu va moșteni împărăția lui Dumnezeu“;

„ …Dumnezeu nu locuiește unde este dezbinare și mânie. Dumnezeu iartă pe toți care se pocăiesc, dacă se pocăiesc în unire cu Dumnezeu și în comuniune cu episcopul“;

„Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit“;

 „Cel care cinstește pe episcop este cinstit de Dumnezeu; cel care face ceva fără știrea episcopului acela slujește diavolului“.

4. Cât privește Asociația așa-zișilor Creștini Ortodocși ai Parohiei Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a depus deja o contestație la Judecătoria Focșani, cu referire la abuzul președintei acesteia, Nela Panaite, care, deși nu mai face parte din Biserica Ortodoxă, și-a permis să folosească în titulatura asociației sintagma „creștini ortodocși“, fără aprobarea autorității bisericești competente, respectiv a Centrului Eparhial. (De menționat că, în astfel de cazuri, singura autoritate legitimă care poate confirma sau infirma apartenența unei persoane la Biserica Creștină Ortodoxă este Episcopul sau Arhiepiscopul unei Eparhii). Mai mult decât atât, Nela Panaite a inclus în respectiva titulatură, în mod ilegal și tendențios, denumirea unei alte entități religioase, deja existente, cu personalitate juridică, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte, și anume Parohia Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie, parte componentă a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

5. De asemenea, împotriva fostului preot Giorgică Vatră a fost depusă plângere penală, întrucât acesta a încălcat art. 348 din Noul Cod Penal, care interzice exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități. Deși a fost exclus din clerul ortodox, domnul Vatră a oficiat mai multe slujbe religioase, începând cu data de 05.03.2016, într-un spațiu improvizat, la parterul unui bloc de locuințe, activitate ilegală, prin care a generat multă confuzie în rândul credincioșilor din Parohia Sfântul Andrei – Focșani.

Regretând cele întâmplate, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei atrage atenția dreptcredincioșilor creștini din parohia mai sus menționată și din municipiul Focșani să nu se lase înșelați de membrii acestei grupări schismatice, ci să vegheze, mai curând, asupra vieții lor duhovnicești, participând la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe specifice Postului Mare, săvârșite de preoți canonici, în sfintele locașuri ale Bisericii Ortodoxe Române.

„Dumnezeu iartă pe toți care se pocăiesc, dacă se pocăiesc în unire cu Dumnezeu și în comuniune cu episcopul“ (Sfântul Ignatie Teoforul).

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei

P.S. Redăm, mai jos, în fotocopie, mărturia preotului Vatră Costel din Brăila, despre fratele său, Vatră Giorgică, din Focșani.

P.S. De asemenea, redăm și mărturia doamnei Anișoara Gogoriță (material preluat de pe pagina de facebook a acesteia), în legătură cu un interviu acordat de fratele său, fostul preot Vatră Giorgică, unui oarecare jurnalist din Buzău.

scrisoare-sora-lui-Vatra-Giorgica