Vineri, 19 august 2016, la Biblioteca Ghenadie Episcopul a Centrului Eparhial din Buzău, a avut loc o reuniune pregătitoare cu cei 80 de tineri buzoieni și vrânceni, care vor reprezenta Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, de la București.
Întrunirea a fost prezidată de Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a subliniat importanța evenimentului în viața tinerilor participanți, deoarece reprezintă un bun prilej pentru a identifica problemele specifice generației lor și pentru a găsi răspunsuri la propriile frământări. Prin organizarea unor astfel de întâlniri, a mai spus Înaltpreasfinția Sa, Biserica arată că este preocupată în permanență de educația morală și spirituală a tinerilor.
Pr. Prof. Cristian-Marius Dima, consilier eparhial la Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, a prezentat obiectivele și calendarul activităţilor. De asemenea, s-au discutat subiecte ce ţin de motivaţia şi aşteptările pe care le au participanţii la acest eveniment, precum şi probleme de ordin practic, referitoare la transport, cazare şi manifestările prevăzute în program.
Evenimentul se va desfășura în perioada 1-4 septembrie și va reuni peste 2.500 de tineri din țară și din străinătate, fiind organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea are ca scop formarea tinerilor, prin participarea la programe educative, duhovnicești, culturale și artistice din Capitală, pentru ca aceștia să devină, la rândul lor, formatori în comunitățile din care provin.