În perioada 1‑4 septembrie 2016, la Bucureşti, va avea loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, eveniment cu participare naţională şi internaţională, organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română. În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, această întâlnire reprezintă o încununare a evenimentelor dedicate tinerilor și organizate în anul 2016 pe cuprinsul Patriarhiei Române.
La acest eveniment vor participa 2.500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani din toate eparhiile Patriarhiei Române, precum şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori.
Din programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea menţionăm:
– joi, 1 septembrie 2016, la ora 18:00, pe esplanada Catedralei Patriarhale, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, când tinerii participanţi vor fi întâmpinaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În cadrul festivității de deschidere va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de prezentarea invitaților și de câteva momente artistice;
– în prima parte a zilelor de vineri, 2 septembrie, și sâmbătă, 3 septembrie 2016, tinerii vor participa la două ateliere de lucru a căror tematică este Importanța şi activitatea tinerilor în Biserică. Aceste ateliere se vor desfășura în mai multe unităţi de învăţământ din Capitală;
– în a doua parte a celor două zile, tinerii vor vizita obiective culturale din Capitală;
– în seara zilei de vineri, după un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, va avea loc un concert de muzică ușoară în Parcul Titan (IOR), începând cu ora 20:00;
– sâmbătă seara, începând cu ora 19:00, la Sala Palatului din Capitală, va avea loc o conferință cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții, urmată de Procesiunea Luminilor pe traseul: Sala Palatului – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Catedrala Patriarhală;
– duminică, 4 septembrie 2016, începând cu ora 9:00, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în fața Catedralei Mântuirii Neamului. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh Daniel va adresa un mesaj celor prezenți. În încheiere, ştafeta evenimentului va fi predată Arhiepiscopiei Iaşilor, viitoarea organizatoare a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 5 și 6, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti şi Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
Sursa: basilica.ro