Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, la nivelul Protoieriei Focșani I, a avut loc, sâmbătă, 15 octombrie 2016, a doua excursie din cadrul proiectului cultural-artistic intitulat Caravana prieteniei. Evenimentul a fost coordonat de Pr. Ionuț-Cristian Vuță – consilier la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Pr. Eduard-Daniel Bran – protoiereu al Protoieriei Focșani I, și Pr. George-Marian Lăţcan, de la Parohia Valea Rea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Vrancea, reprezentat de inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale, Prof. Tincuţa Zahariuc.
Activitatea a avut ca scop dezvoltarea şi cultivarea valorii prieteniei, promovarea colaborării între elevii din mediul rural şi cel urban, precum şi stimularea interesului elevilor pentru acţiuni conexe procesului instructiv-educativ realizat în şcoală.
La această excursie au participat 20 de elevi din clasa a VII-a, de la Școlile Generale nr. 1 şi 3, de la Liceul Pedagogic Spiru Haret şi de la Liceul cu Program Sportiv din Focşani, îndrumaţi de profesorii lor, Mărioara Georgescu, Anica Damian, Simion Nataşa şi Pr. George-Marian Lăţcan, precum și alți 20 de elevi de la Școlile Generale din comunele Vidra, Valea Sării, Năruja şi Paltin, călăuziţi de profesorii de Religie, Vasile Dorneanu, Pr. Petrică Bratu, Pr. Vasile Bratie şi Pr. Petrică Lădaru.
Excursia de o zi s-a desfășurat pe traseul Focșani, Boloteşti, Valea Sării, Năruja, cu oprire la două biserici de lemn, monumente istorice, din comuna Valea Sării, cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Nicolae, dar şi la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Năruja. Despre locaşurile de cult au vorbit preoţii parohi, Pr. Petrică Bratu şi Pr. Vasile Bratie.
În continuare, Caravana prieteniei a fost aşteptată cu pâine şi sare, pe treptele Casei de Cultură a comunei Năruja, de membrii ansamblului folcloric Comoara Vrancei, coordonaţi de Pr. Horaţiu-Petre Bratie şi de dna bibliotecară Adriana Bratie. Membrii ansamblului au prezentat un interesant moment artistic, ce surprindea o seară de şezătoare creştină în Vrancea arhaică.
Nu în ultimul rând, au fost atinse și anumite obiective turistice, prin vizita făcută la o stână şi la Centrul de echitaţie Cabalus. Mersul pe jos, aerul curat şi peisajul impresionant au stimulat empatia dintre membrii caravanei. Aceştia au revenit la casa de praznic a Parohiei Năruja, unde au servit masa de prânz. La final, elevii şi-au împărţit daruri de suflet şi au făgăduit legarea unor prietenii durabile. (Pr. George-Marian Lăţcan – Parohia Valea Rea, Protoieria Focșani I)