Credincioşii din municipiul Focşani l-au avut în mijlocul lor astăzi, 28 iulie 2013, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” şi a hirotonit un preot şi un diacon.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre lupta duhovnicească a fiecăruia dintre noi cu vrăjmaşul diavol.
„Mântuitorul Hristos, în repetate rânduri, a atras atenţia ucenicilor şi oamenilor că trebuie să vegheze, să se roage neîncetat, ca să scape de amăgirea, de uneltirile, de vicleniile vrăjmaşului diavol, cel care nu-L iubeşte pe Dumnezeu, nici nu-L poate iubi, nu se smereşte, nici nu se poate smeri şi este invidios pe fiinţa umană, care are posibilitatea să se mântuiască şi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi din municipiu, dar şi din alte zone învecinate.
Biserica a fost ridicată în perioada 2006-2009, prin grija preotului paroh Bran Daniel şi cu sprijinul enoriaşilor.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data de 26 iulie 2006, fiind sfinţită pe 15 februarie 2009.