Anul 2014 este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial Euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
În acest context, Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei organizează, în perioada aprilie – decembrie 2014, Concursul de fotografie IMAGINEA CUVÂNTULUI. Tema primei ediţii este JERTFĂ ŞI EUHARISTIE, după cum a declarat Pr. Romeo Ene, Inspector eparhial.
Scopul concursului este acela de a promova ideea de jertfă în cultul creştin ortodox, de a-i face pe tineri să cunoască particularităţilor de săvârşire a Sfintei Euharistii în cadrul Sfintei Liturghii, precum şi modul de manifestare religioasă a jertfei umane pentru păstrarea credinţei strămoşeşti, de a-i stimula în privinţa recunoaşterii, păstrării şi promovării valorilor spirituale româneşti şi de a impulsiona simţul artistic cu tematică religioasă al tinerilor.
Condiţii de participare
La concurs se pot înscrie tineri din toată ţara, cu vârste între 10 şi 22 ani împliniţi, fotografi amatori, pasionaţi de imagine religioasă, cu cel mult trei imagini.
Tinerii pasionaţi de fotografie trebuie să surprindă imagini, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie, care să facă trimitere la ideea de jertfă (sacrificiu), să arate frumuseţea celor două Sfintei Taine (Spovedania şi Împărtăşania) în Biserica Ortodoxă, să sugereze smerenia, înfruntarea cu credinţă în Dumnezeu a greutăţilor vieţii, primirea cu evlavie din partea tinerilor a Sfintei Taine a Împărtăşaniei ş.a.
Fotografiile înscrise în concurs trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- să fie realizată personal, în format digital şi la rezoluţie de minimum 6 MP, format JPEG max. quality, sau TIFF;
- editarea (postprocesarea) se poate face astfel: luminozitate, contrast, saturaţie, nivele de culoare şi crop; nu se admite adăugarea sau eliminarea unor elemente din imagine; nu sunt acceptate lipirea sau suprapunerea mai multor fotografii (colajul); orice alt procedeu de procesare, în afară de cele enumerate mai sus, va duce la descalificarea imaginii respective;
- fotografia poate fi color sau alb-negru şi nu sunt acceptate fotografiile tridimensionale, desenele sau icoanele pictate;
- nu se acceptă imagini care sunt protejate de drepturi de copyright;
- semnătura artistului, iniţiale, watermark-uri sau alte însemne nu trebuie să fie plasate pe imagine;
- organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza înscrierea fotografiilor ce au o calitate tehnică îndoielnică (fotografii făcute cu telefonul mobil etc.);
- cele trei fotografii pentru concurs, vor fi transmise în format digital pe adresa de e-mail episcopiabz@yahoo.com, cu precizarea: „Pentru concursul eparhial de fotografie“ şi nu se înapoiază;
- transmiterea imaginilor către organizatori reprezintă înscrierea în concurs, iar prin acest gest, participantul declară, în mod implicit, că este deţinătorul drepturilor de autor asupra acestora, îşi asumă toate consecinţele legale în cazul în care se dovedeşte că nu deţine drepturile intelectuale asupra fotografiei şi că a luat la cunoştinţă de prezentul regulament;
- concurentul este unic responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării cu fotografii la acest concurs; organizatorii concursului nu îşi pot asuma răspunderea pentru nicio fotografie însuşită în mod ilegal de către participanţi;
- câştigătorul va trebui să transmită organizatorului fotografia la rezoluţie maximă pentru a dovedi că el este autorul fotografiei. Toate datele EXIF[1] vor trebui păstrate intacte. Câştigătorul care nu trimite fotografia sau datele din EXIF lipsesc (sau se dovedesc a fi manipulate) va fi descalificat, fiind ales un alt câştigător;
- nu vor fi acceptate în concurs fotografii ce conţin sau instigă la orice formă de violenţă sau au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator sau obscen, imagini ce conţin publicitate, materiale promoţionale sau sigle/branduri vizibile;
- organizatorii îşi rezerva dreptul de a nu înscrie în concurs lucrările ce nu respectă condiţiile de participare;
- fotografiile transmise prin e-mail sau prin www.wetransfer.com pentru înscrierea în concurs, trebuie să fie însoţite de un document „Word“ („.doc“) care să conţină datele personale ale autorului şi detalii despre fotografie, după cum urmează:
Numele şi prenumele concurentului:
Vârsta:
Adresa:
Parohia din care face parte concurentul:
Adresa de e-mail:
Nr. de telefon mobil:
Numărul şi titlul fotografiei:
Locul şi data realizării imaginii:
- Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei îşi rezervă dreptul de a folosi imaginile înscrise în concurs, în scopuri ce slujesc interesele misionar-pastorale ale Bisericii Ortodoxe Române;
- data limită de trimitere a fotografiilor este 31 octombrie 2014;
- pentru fotografiere în interiorul lăcaşelor de cult este necesară aprobarea prealabilă a preotului paroh.
Imaginile înscrise în concurs vor fi analizate, evaluate şi premiate de un juriu format din fotografi profesionişti, profesori şi teologi.
Jurizarea va avea loc la Centrul Eparhial din Buzău, în perioada 1-7 noiembrie 2014, verificarea datelor şi a respectării condiţiilor de participare se vor face în perioada 10-14 noiembrie 2014, rezolvarea eventualelor nereguli este programată în perioada 17-20 noiembrie.
Decizia alegerii câştigătorilor revine exclusiv juriului, va fi definitivă, irevocabilă şi nu va trebui justificată.
Premierea câştigătorilor va avea loc în ziua de sâmbătă, 6 decembrie 2014 (Sfântul Nicolae) într-o locaţie ce va fi comunicată ulterior.
Premiile vor consta în oferirea de diplome, cărţi şi albume apărute în cadrul Editurii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Pentru detalii suplimentare vă puteţi adresa Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul: Pr. Romeo Ene – e-mail episcopiabz@yahoo.com
La această activitate se preconizează participarea a aproximativ 500 de tineri care vor încerca să surprindă momente emoţionante atât din viaţa cotidiană, cât şi din cadrul sfintelor slujbe ale Bisericii strămoşeşti. În felul acesta se va întări dragostea faţă de Biserică, faţă de Sfintele Taine ale Împărtăşaniei şi Spovedaniei. Iar tinerii vor fi educaţi în sensul respectării valorilor spiritualităţii româneşti.
[1] Termen provenit de la prescurtarea expresiei engleze Exchangeable image file format (în traducere: format comutabil pentru fişiere imagine). Este o specificaţie ametadatelor fotografiilor (datele despre fotografii), pe care aparatele foto digitale actuale le produc suplimentar pentru fiecare fotografie digitală propriu-zisă. Se aplică la fotografiile/fişierele cu formatele JPEG, TIFF Rev. 6.0 şi RIFF WAV. Nu se aplică însă la formatele JPEG 2000, PNG şi GIF.