În a patra zi a Postului Sfintelor Paști, joi, 2 martie 2017, credincioșii Parohiei Nașterea Maicii Domnului – Greci din Buzău au participat în număr mare la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ultima parte a acestei rânduieli speciale a fost săvârșită, în cadrul Pavecerniței Mari, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitorilor au făcut parte: preotul paroh, Constantin Călin, și ceilalți doi preoți coslujitori, Alin-Leontin Balica și Marian Grosaru.
La finalul Pavecerniței Mari, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificațiile Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul a spus că acest canon este o meditație biblică și duhovnicească, o exprimare a stării de pocăință, ca părere de rău pentru păcate și ca hotărâre de îndreptare, un imn de preamărire a lui Dumnezeu cel Atotputernic și, totodată, o mărturisire de credință în Dumnezeu cel Unul în ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Cântările bisericești au fost intonate de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.