La Biblioteca „Ana Georgescu“ din oraşul vrâncean Odobeşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a întâlnit, joi, 10 aprilie 2014, cu tinerii liceeni din localitate. Manifestarea a avut loc în cadrul seriei de conferinţe publice „Întâlniri sub semnul Filocaliei“, organizate de Casa de Cultură din oraş.
Cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre rolul tinerilor în Biserică şi în societate. La final, cei prezenţi au putut adresa diferite întrebări.
„Sunteţi la vârsta la care adunaţi informaţii, dar şcoala trebuie să fie un loc în care să vă formaţi ca oameni integri, din punct de vedere spiritual şi intelectual, pentru a face faţă mai târziu provocărilor societăţii în care trăiţi. Aşadar, folosiţi din plin această perioadă, învăţând, ascultându-vă profesorii şi părinţii, păstrând legătura cu Biserica, pentru ca astfel să vă formaţi personalitatea, să puteţi să vă întemeiaţi mai târziu o familie, care înseamnă responsabilitate, şi să îndepliniţi o profesie în societate. Fiecare trebuie să-şi identifice talantul pe care i l-a dat Dumnezeu. Să ţineţi minte că nimeni nu se naşte fără cel puţin un talant, adică acel dar deosebit pe care Dumnezeu i l-a făcut omului“, a precizat Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul pe care l-a adresat participanţilor la eveniment.
Tot în acest context, Casa de Cultură Odobeşti a mai organizat, miercuri, 9 aprilie, conferinţa „Spovedania şi Euharistia, căi către Lumina lui Hristos“, care face parte din activitatea misionară a parohiilor din localitate, având ca scop crearea unei punţi de legătură între societatea civilă şi Biserică.