La Editura Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a apărut calendarul creştin-ortodox pentru anul 2017, în cinci formate: tip foaie (de perete), tip agendă de buzunar (carneţel), de perete cu spiră metalică, de birou cu picior şi de birou, spiralat.
Având în vedere că anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ «Justinian Patriarhul» şi al apărătorilor Ortodoxiei, în timpul comunismului, în Patriarhia Română, toate modelele de calendare sunt ilustrate cu icoanele Sfântului Mucenic Sava de la Buzău și ale altor sfinți mucenici și mucenițe, precum și cu icoanele praznicelor împărătești.
La fel ca în anii anteriori, sunt redate, printr-o grafică deosebită, sărbătorile şi sfinţii fiecărei zile, dar şi o serie de informaţii utile: zilele de post şi posturile de peste an; zilele aliturgice (în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie) şi zilele cu Liturghie diferită; zilele în care nu se săvârşesc parastase; zilele în care nu se fac nunţi (în anii 2017 şi 2018); zile şi date importante; sărbătorile bisericeşti naţionale; zilele şi sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Calendarul agendă a fost conceput într-un format practic (12×8 cm), foarte accesibil, însemnările tipiconale din zilele de duminică, necesare, îndeosebi, slujitorilor Sfintei noastre Biserici, fiind evidenţiate separat.
O parte considerabilă din banii încasaţi ca urmare a comercializării calendarelor va fi folosită pentru susţinerea activităţilor pastoral-misionare, cultural-educaţionale, social-filantropice şi administrative.
Calendarul creştin-ortodox pentru anul 2017 a fost elaborat de o Comisie sinodală specială şi aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, garantându-se, astfel, corectitudinea datelor oferite.
În anii precedenţi, diferite persoane neavizate ofereau spre vânzare calendare aşa-zis ortodoxe. Mulţi creştini de bună credinţă, care le-au procurat, au fost induşi în eroare, pentru că acestea conţineau numeroase date şi informaţii liturgice ori tipiconale greşite. De aceea, recomandăm achiziţionarea calendarelor creştin-ortodoxe numai de la pangarele parohiilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, de la magazinele de obiecte şi cărţi bisericeşti ale Centrului Eparhial, precum şi de la standul mobil din centrul municipiului Buzău (Piața Dacia), al cărui responsabil cooperează cu Eparhia noastră.
Biserica Ortodoxă Română, în conformitate cu Legea nr. 103/1992, are dreptul exclusiv de tipărire şi de comercializare a calendarelor ortodoxe şi nu a dat nici unei persoane fizice sau juridice acordul pentru producerea şi comercializarea acestora.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei