Asociația „Buna Vestire” Banu – Buzău a organizat vineri seara, 6 decembrie 2019, concertul de colinde „Hristos Se naște, slăviți-L!”, ajuns la a doua ediție. Cu această ocazie, toți cei prezenți în biserica Parohiei Banu din municipiul Buzău au avut bucuria să audieze colinde tradiționale românești și străine, interpretate de Corala Bărbătească Ortodoxă „Te Deum Laudamus” din București, dirijată de Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei.

La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de consilieri și inspectori eparhiali, preoți și numeroși credincioși buzoieni.

Concertul a fost încheiat de grup de elevi de la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău, care au emoționat publicul prin interpretarea unor colinde în limbaj mimico-gestual.

„În această seară, am avut bucuria să întâmpinăm Corala Bărbătească Ortodoxă «Te Deum Laudamus», care este deja foarte bine cunoscută în țară și chiar în străinătate, datorită performanțelor sale muzicale. Le mulțumim membrilor coralei pentru interpretarea colindelor, pentru bucuria transmisă și pentru urările făcute. De asemenea, mulțumim acestor copii minunați, aflați sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Ioan Mihalașcu, întrucât s-au străduit și au reușit să transmită fiorul sfânt al colindelor în maniera în care se pricep ei cel mai bine, în limbajul mimico-gestual. Trebuie să apreciem bucuria și seninătatea cu care aceștia înțeleg să transmită mesajul Crăciunului și, de asemenea, mesajul cântărilor bisericești, în spațiul liturgic special amenajat pentru dânșii”, a afirmat Ierarhul locului, în cuvântul rostit la final.

Moderatorul evenimentului a fost Pr. Ionuț-Radu Vintilă – consilier eparhial și paroh al bisericii Banu din municipiul Buzău.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 1 octombrie – 22 decembrie 2019, Asociația „Buna Vestire” Banu – Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, derulează campania umanitară „Dăruiește un zâmbet pentru un copil”, prin intermediul căreia copiii din cele mai sărace localități buzoiene vor primi hăinuțe noi, rechizite, dulciuri, jucării și produse igienico-sanitare.