În a doua zi a Postului Sfintelor Paști, marți, 28 februarie 2017, la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului din Buzău, slujba Pavecerniței Mari a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul a citit a doua parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, la care au participat elevii Seminarului Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din municipiu și numeroși credincioși.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi seminariști, dirijați de Arhid. Prof. Constantin Iustin Stoica.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. Înaltpreasfinția Sa a spus că scopul perioadei Postului Sfintelor Paști, cu slujbele sale speciale, este acela de a ne determina să ne trezim din amorțirea sufletului, să ne aplecăm cu mai multă dăruire asupra citirii Sfintei Scripturi, a cărților cu conținut duhovnicesc și să intensificăm rugăciunea făcută cu zdrobire de inimă și cu credință în ajutorul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.